Programul „Școala Altfel” – Educație pentru siguranță în școli și grădinițe din județul Galați 

  

Polițiștii din cadrul structurilor de prevenire, siguranță școlară, proximitate și rutieră au desfășurat, în perioada Programului „Școala Altfel”, o serie de activități educative în unități de învățământ de toate nivelurile din municipiile Galați și Tecuci, precum și în comunele Braniștea, Vlădești și Cavadinești.  

Activitățile și temele abordate au fost atent adaptate în funcție de specificul și nevoile fiecărui grup țintă. Astfel, preșcolarii și elevii din ciclul primar au avut ocazia de a învăța despre siguranța rutieră cu ajutorul unui laborator mobil dedicat acestui scop. Prin jocuri interactive și demonstrații practice, cei mici au dobândit cunoștințe esențiale despre cum să fie pietoni și participanți la trafic responsabili. 

 Pentru elevii de gimnaziu și liceu, discuțiile au abordat teme de actualitate, precum: pericolele lumii virtuale, fenomenul de bullying și cyberbullying, prevenirea consumului de droguri, protecția împotriva pornografiei infantile, prevenirea agresiunilor de natură sexuală, combaterea discriminării, prevenirea disparițiilor și a plecărilor voluntare. 

Indiferent de vârstă, toți participanții au fost implicați în dezbateri cu privire la importanța deciziilor noastre și consecințele acestora, aspect esențial în formarea unui comportament responsabil. 

La revenirea din vacanță, Programul „Școala Altfel” va continua în alte unități de învățământ din județul Galați, polițiștii urmând să desfășoare activități similare și în alte localități, transmite IPJ Galați. 

Polițiștii gălățeni urează tuturor elevilor și cadrelor didactice o vacanță în siguranță și reamintesc importanța respectării normelor de conduită și de siguranță atât în școală, cât și în afara acesteia!