Ca absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București, Natalia Negru putea ocupa oricând o catedră de limbă română la unul din liceele din țară. Nu știm să fi profesat pe undeva, știm doar că și-a pus această problemă de multe ori, că veniturile provenite din scris nu puteau acoperi nici pe departe cheltuielile unei vieți decente. Spirit practic de răzeș care știe bie ce înseamnă o familie și o gospodărie. Institutorul Avram Negru și-a pus serios această problemă atunci când poetul Șt. O Iosif i-a cerut fata de soție.
Împotrivirea părintelui era atât de fermă că se gândea chiar s-o transfere de la București la Universitatea din Iași. S-a lăsat înduplecat greu și numai după multe insistențe din partea poetului – încurajat de Natalia care, între două reprize de discuții, se strecura la urechea lui Steo și-i șoptea: Nu te potrivi, Steo, eu cred în tine și dacă mă mai lasă la București ne logodim cu inele adevărate – cu inele false, din fire de iarbă se logodise deja în ascuns, la mormântul poetului Eminescu (Natalia Negru, Durerile poeziei, Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2016, p. 52).
Cât a fost soția lui Șt. O Iosif și a locuit în București a simțit serios lipsurile, de multe ori trecând prin redacția revistei Sămănătorul unde lucra Steo, nu avea bani nici pentru trăsura spre casă, din care cauză poeta trăia mai mult la Buciumeni, unde se îngrijea de gospodărie, iar podgoria ce-o primise de la părinți îi aducea, probabil, un venit suficient pentru a-i asigura independența și o viață decentă. În plus, ca toți răzeșii, care aveau cultul muncii și știau valoarea banului obținut prin muncă, era chibzuită și evita cheltuielile costisitoare.
În timpul căsătoriei cu Dimitrie Anghel însă a simțit nevoia unui venit ritmic și sigur. Ca avocat, poetul câștiga bine, și ar fi câștigat și mai bine dacă și-ar fi luat slujba în serios, dar mergea tot mai rar la barou și angaja cheltuieli mult mai mari decât îi permitea veniturile. Gelos din cale-afară, evita să-și lase soția singură acasă și de multe ori, plecând la barou, o închidea în casă și lua cheia cu el.
S-a angajat însă s-o ajute în obținerea unei slujbe și intervine pentru asta la ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Constantin Dissescu, unde găsește o înțelegere neașteptată. La guvernare se afla Partidul Conservator, iar funcția de prim ministru era deținută de Titu Maiorescu.
Constantin Dissescu a deținut funcția de ministru la Instrucțiune în intervalul 14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913. Așadar, Intervenția poetului s-a făcut telefonic în acest interval, când Dimitrie Anghel și-a anunțat vizita la ministru acasă împreună cu soția. Curios, ministru nu s-a arătat doar binevoitor, dar chiar îndatorat și dispus pentru împlinirea oricărei dorințe a poetului. Despre Constantin Dissescu se știe că era absolvent de Sorbona și își trecuse doctoratul la Paris. Este autorul primului tratat de drept constituțional în România.
Pregătea pentru reușita acestei vizite un protocol special și îl întreabă pe poet, tot prin telefon, dacă dna Anghel are preferință pentru icrele moi sau cele tescuite. Evident, ministrul rămâne fascinat de frumusețea Nataliei și nu-și poate reprima o întrebare indiscretă: cum de-ai descoperit-o, mon cher, seamănă cu Mona Lisa?
Vizita a fost o reușită deplină. Până la urmă, mărturisește poeta în amintirile sale, îmi oferă un inspectorat. Trecem în birou, mi se pune o foaie de hârtie în față și sunt invitată să-mi fac singură numirea: inspectoare pe studiul limbii și literaturii române la toate școlile din țară.
Era o funcție importantă și ministrul a eludat niște prevederi foarte exacte a căror respectare se impuneau imperativ în astfel de numiri. Recunoaște și autoarea că pentru astfel de funcții se cerea o vechime de șapte ani. Eu nu aveam decât două săptămâni de contact cu școala și câteva luni de concediu.
S-a găsit însă o soluție și pentru a conferi acestei numiri o brumă de legalitate. Era o numire prin delegație. E de presupus că această numire a declanșat destule șușoteli printre cadrele didactice, dar ce mai conta? – odată nominalizarea făcută trebuia trecut la treabă. Or, aici lucrurile s-au încurcat, pentru că noua inspectoare avea de învins gelozia maladivă și exagerată a soțului. Poetul cu mare greutate mă lăsa să fac câte-o inspecție, însoțită de el, mă aștepta sau în trăsură la poartă, sau în cancelarie.
Cât timp a deținut această funcție nu știm, dar evenimentele s-au rostogolit destul de nefast peste destinul acestei căsnicii. Poeta leagă încetarea acestei activități de moartea, autoprovocată, a poetului Dimitrie Anghel, petrecută la 13 noiembrie 1914, ceea ce înseamnă că a rămas în funcție și după venirea la minister a lui I. Duca, la 4 ianuarie.
Ori, după știința noastră, după data de 26 octombrie, când s-a petrecut cunoscuta dramă și până la înmormântarea lui Dimitrie Anghel, poeta a fost obligată de familie să rămână în casă, deci n-a mai plecat din Buciumeni. Este vorba de un interval de două săptămâni în care poeta n-a mai exercitat funcția de inspectoare.
A fost, cum se vede un concurs de împrejurări nefericite – moartea poetului Dimitrie Anghel, schimbarea ministrului – care au curmat, neașteptat de repede, cariera de inspector școlar a Nataliei Negru. Ce școli a inspectat, ce rapoarte a întocmit și ce procese verbale a încheiat sunt probleme ce urmează a fi cercetate în timp și cu mai fericite rezultate decât am reușit noi.
Ionel Necula
