„Bună vreme, Gospodari!” – Spectacol dedicat sărbătorilor de Crăciun

 

Sâmbătă, 21 decembrie, Casa de Cultură și Primăria Tecuci vă invită la un spectacol muzical-coregrafic intitulat „Bună vreme, Gospodari”. Manifestarea va avea loc la Sala de spectacole „Ion Petrovici”, cu începere de la ora 16.

În program vor fi elevi ai clasei de canto a Casei de Cultură – coordonați de prof. Claudiu Vișan, elevi ai clasei de canto – muzică populară de la Școala de Arte din cadrul Centrului cultural „Dunărea de Jos Galați” – conduși de prof. Mitrița Cămară Velicu, Grupul folcloric „Altița” al Casei de Cultură instruit de coregraf Nicoleta Cucoaneș și Corul „Armonia” – Grupul Dinamic din comuna Drăgănești, coordonat de Mihaela Mocanu. Prezintă Mihail Vasilache.

Intrarea este gratuită. Sunteți așteptați!