
Ateneul Fundației Pelin temelie pentru Festivalul Aforismului și Lecturile publice
Festivalul Internațional al Aforismului este copilul de suflet al Ateneului. S-a întâmplat și aici o minune. Mulți organizatori de programe se plâng că elevii chemați la manifestări culturale își scot pe sub bănci telefoanele și își văd de-ale lor. La noi nu se întâmplă asemenea năzdrăvănii, pentru că îi punem la treabă. Îi transformăm din spectatori pasivi în actori.
Îndrumați de cadre didactice pasionate profund de munca lor, elevi din 10-12 școli susțin în fața celor 60-70 de scriitori veniți din țară și din străinătate adevărate lecții demonstrative despre aforism.
Impresionat de creativitatea lor, la un moment dat făceau desene după aforisme, acad. Naji Naaman (din Beirut), primul Președinte de Onoare al Festivalului, m-a rugat să adun lucrările. Academicianul a tradus textele în șase limbi și a tipărit, la fundația sa, o cărticică în 3000 de exemplare, pe care le-a difuzat în foarte multe țări, inclusiv pe rețelele de socializare. Deci se poate.
Câțiva cârcotași (critici literari și editori) ne-au reproșat că noi, aforiștii, nu suntem organizați. În aceste condiții, am predat conducerea festivalului profesorului univ. Daniel Mazilu și am înființat „Uniunea Aforiștilor din România”. Misiunea acestei organizații constă în inițierea a cât mai multor lecturi publice interactive. Aceasta pentru că în privința lecturii literare suntem printre codașii mapamondului.
Nu ne-a fost prea greu să ne organizăm, pentru că cei mai mulți dintre premianții festivalului au acceptat să devină șefi de filiale ale noului organism. Inițiem aceste lecturi cu rezultate din ce în ce mai bune, atât cu elevii și adulții din țară, cât și cu românii din străinătate.
Respectăm cu strictețe un principiu fundamental. Nu putem să recâștigăm interesul pentru lectură, decât cu texte excelente, capodopere chiar. Dacă veți accepta să avem această dezbatere, vom discuta, mai pe larg, despre etapele care ar trebui parcurse.
Întâi școlile să-i invite pe scriitori la orele de dirigenție. Se vor face apoi lecturi pe clase, pe grupe de clase, în săli mai mari – la Ateneul Fundației Pelin și chiar la Sala „Ion Petrovici”, toate pigmentate cu muzică de foarte bună calitate, filmulețe, citate celebre, anecdote ale marilor scriitori și filosofi.
(va urma)
Vasile Ghica


