
Golden Buzz pentru Damaris Lupu din Tecuci – VIDEO
Vineri, 7 februarie 2025, la emisiunea „Românii au talent” de la Pro Tv a evoluat tecuceanca Damaris Lupu, în vârstă de 15 ani, elevă la Liceul Tehnologic „Elena Caragiani” din Tecuci.
Damaris a descoperit pe YouTube mai multe filmulețe cu gimnaste care practică acest sport, iar acest lucru a îndemnat-o să încerce și ea. La vârsta de 9 ani, a început să se dedice mai serios contorsionismului.
Pentru că nu are unde să se antreneze în casă, scoate covorul afară. Damaris locuiește cu mama și cu fratele mai mic.
În urmă cu opt ani, toți cei patru frați și mama lor au plecat în Austria, unde se afla fratele mamei, care i-a ajutat să-și găsească o locuință și un loc de muncă pentru mamă. Au plecat din România din cauza dificultăților financiare.
Damaris a locuit în Austria din clasa a treia până în clasa a șaptea, a învățat limba germană și i-a plăcut țara, dar nu a găsit cursuri de contorsionism.
După pandemie, mama ei a decis să se întoarcă în România. Adolescenta a povestit la „Românii au talent” că de multe ori a scos covorul afară pentru a se antrena, pentru că în casă nu avea un spațiu potrivit.
Toți cei patru jurați au fost uluiți de performanța sa. „Care-i tehnica?”, a întrebat Dragoș Bucur. „Tehnica este încearcă până îți iese”, a spus Damaris, lucru care i-a emoționat pe jurați.
Juriul de la „Românii au talent”, format din Andi Moisescu, Andra, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur, a răsplătit-o cu un Golden Buzz.
Felicitări!


