De la trecerea într-o altă lume a poetului Dionisie Duma au trecut, într-o grabă suspectă, șapte ani și lumea se găsește tot în câte a lăsat-o poetul la plecare. Zăpada a căzut tot albă, tot rece și cu speranțe necompromise. În curând se va topi și albul ei se va trage în ROGVAIV, doar speranța se va pietrifica în durată, în veșnicie.  

L-am cunoscut bine. Relațiile noastre au cunoscut o plajă așa de generoasă că acoperea în întregime spațiul dintre insanitate și excelență. Labil prin structura lui psihologică, nu putea admite că cineva îi este potrivnic sau străin de el. A trebuit să se întrebuințeze serios, să facă apel la toate cunoștințele lui ieșene – Emilian Marcu, Daniel Corbu – până când m-a readus în brazda unei prietenii sincere și durabile. Este singurul față de care am convenit  să-l exonerez de grenada pe care toți prietenii mei o țin în mână cu inelul de siguranță tras. Nu pot greși decât o singură dată.  

L-am iertat pentru că i-am înțeles temeiul. Dacă în poezie a căutat cu înfrigurare armonia și echilibrul, i-ar fi plăcut să extindă căutarea și în relațiile sale interumane. Adevărat este că odată normalizate relațiile noastre nu mai puteau fi compromise nici sub amenințarea războiului mondial. Înțelegerea era perfectă. Discuțiile noastre ieșeau din timp și se întindeau pe ceasuri lungi, că despărțirea o tot amânam sine die, până la marginile posibilului.  

Au trecut șapte ani și nu știu ca în acest interval și-a mai adus cineva aminte de el. Un lucru e sigur; nu cred că i-a simțit cineva lipsa mai acut decât mine. De multe ori, în ceasurile mele de relaxare îmi amintesc de discuțiile noastre consistente,  pertinente și laborioase, îmi amintesc de sagacitatea lui surprinzătoare, pusă în active lucrative și dorul de el mă copleșește.  

Au trecut, de la plecarea lui, șapte ani. Timpul nu iartă pe nimeni, ne devorează zilele una după alta și tot hămesit se arată, tot grăbit să ajungă la ultima. Mi-i dor de un bruderschaft cu el. Umblu prin viață, ca prin urzici, cu picioarele goale. 

Noapte bună, prietene! 

Ionel Necula