Înscrieri la Festivalul-concurs „Doină și cântec din satul meu!”  

 

Festivalul-concurs Național de Folclor „Doină și cântec din satul meu!” va avea loc în data de 24 mai 2025, la Sala de spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci, județul Galați. Festivalul are ca obiect principal conservarea şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc. 

În prezent, folclorul începe să își piardă din ce în ce mai mult caracterul ritual şi funcţiile ce le avea în comunitatea sătească, iar vechile zone folclorice, bine conturate odinioară, încep să-şi piardă individualitatea şi caracterele particulare. 

Scopul Festivalului   

Promovarea și Conservarea Tradițiilor Folclorice 

– Obiectiv: Să promovăm și să conservăm tradițiile folclorice autentice din diverse regiuni, prin prezentarea și susținerea talentelor locale și naționale. 

Educație Culturală 

– Obiectiv: Să educăm publicul și participanții despre importanța și frumusețea folclorului, contribuind astfel la păstrarea moștenirii culturale. 

Promovarea Diversității Culturale 

– Obiectiv: Să promovăm diversitatea culturală prin includerea unui spectru larg de stiluri și tradiții folclorice, reprezentând diferite regiuni și comunități. 

Interacțiune și Colaborare 

– Obiectiv: Să creăm un mediu propice pentru interacțiune și colaborare între artiști, specialiști în folclor și public, stimulând schimbul de idei și experiențe. 

Dezvoltarea Turismului Cultural 

– Obiectiv: Să atragem turiști și iubitori de folclor din diverse regiuni, contribuind astfel la dezvoltarea turismului cultural și la promovarea localității gazdă. 

Consolidarea Comunității Locale 

– Obiectiv: Să consolidăm comunitatea locală prin implicarea activă a locuitorilor în organizarea și desfășurarea festivalului, promovând mândria și coeziunea locală. 

Crearea unui Eveniment Durabil 

– Obiectiv: Să creăm un eveniment durabil, care să devină o tradiție anuală, cu impact pozitiv pe termen lung asupra comunității și participanților. 

Beneficiind de colaborarea cu specialişti şi practicanţi din domeniul folclorului şi totodată de o foarte bună promovare, la scară naţională, prin intermediul unor instituții mass-media de prestigiu, promite să contribuie, la buna orientare a concurenţilor, spre lucrări autentice, valoroase, din punct de vedere folcloric și artistic, pentru zona din care provin, sau pe care o reprezintă conform regulamentului, din toate zonele sau subzonele folclorice din România. 

Înscrierea în concurs  

Pentru înscrierea în concurs, concurenţii vor trimite pe adresa de e-mail a festivalului – [email protected], până la data de 18 mai 2025, următoarele documente: 

– Fișa de înscriere va fi însoțită de o scurtă prezentare a concurentului, un act de identitate, o fotografie cu acesta (în costumul popular); 

– dovada efectuării plății taxei de înscriere la concurs. 

Taxa de înscriere este de 150 lei pentru secțiunea interpretare vocala, 250 lei pentru secțiunile grup vocal și grup folcloric – dans, se va achita în contul RO38BTRLRONCRT0465785601, beneficiar – IQSERVER XDATA SRL, CUI 39891228, cu mențiunile „Taxă concurs” și „numele concurentului”. 

Secțiunile concursului 

Secțiunea interpretare vocală 

Categoriile de vârstă: 6-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani, 19 – 25+ 

– categoriile de vârstă 15 – 18 ani și 19-25+ vor interpreta o strofă dintr-o doină sau un fragment dintr-o baladă şi o melodie cu acompaniament din zona pe care o reprezintă (negative în formată mp3). 

Secțiunea Grupuri vocale 

Categoriile: primar 6-10 ani, gimnazial 11-14 ani, liceal 15-19 ani. 

– vor prezenta în concurs, două cântece din zona de proveniență.  

Secțiunea coregrafie – Grupuri folclorice – Dans 

Categoriile: primar 6-10 ani, gimnazial 11-14 ani, liceal 15-19 ani. 

– vor prezenta în concurs o suită de dansuri populare specifică zonei de proveniență, maxim 5 min. 

Concurenții au obligația să se prezinte la festivitatea de premiere în ținuta în care au evoluat în concurs. 

Juriul 

Juriul Festivalului va fi format din specialişti în domeniu, oameni de cultură şi profesori. 

În jurizarea concurenţilor se va ţine cont de următoarele criterii: originalitate, mesaj, complexitatea informațiilor, impresie artistică, calități interpretative și tehnică vocală, ținuta scenică, realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și artistic a programului prezentat, frumusețea și veridicitatea costumelor populare și autenticitatea materialului prezentat. 

Hotărârile juriului sunt definitive şi fără drept de contestare. Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui sau de a nu acorda unele premii. 

Premiile Festivalului 

Pentru fiecare categorie prezentă la cele două secțiuni, juriul va acorda următoarele premii: 

– Trofeu Secțiune, Premiul I, Premiul II, Premiul III, Mențiuni, Premii Speciale. Trofeul Festivalului se va acorda persoanei ce va prezenta un material deosebit, autentic. 

Participanții la festival au obligația de a respecta întocmai precizările regulamentului, programul festivalului, ordinea intrării în scenă și durata programelor folclorice. Orice abatere de la prezentul regulament, vor duce la depunctare și eliminarea celor în cauză din concurs. 

Materialele pentru înscriere se pot trimite până cel târziu 18 mai 2025, ora 23, pe adresa de email: [email protected] . 

Detalii suplimentare puteți obține accesând Gupul Folcloric Tecucelu.