
Expoziția de artă „Talentul merge mai departe”
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci organizează marți, 8 aprilie 2025, de la ora 12, vernisajul expoziției de artă plastică „Talentul merge mai departe”, încercând de această dată să împletească creațiile a două generații: Clara Mateescu – Dan Mateescu.
Clara Mateescu, cel mai tânăr membru Mateescu, s-a născut în data de 1 august 2008 și încă de la frageda vârstă de 4-5 ani talentul moștenit își înfiripa drumul artistic. A absolvit Școala Gimnazială „Sfinții Mihail și Gavril” din București; în prezent studiază arta – sculptură și pictură – la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București, sub îndrumarea profesorului de pictură Ridiche Laurențiu.
Astfel, pe 8 aprilie, îl comemorăm pe sculptorul Dan Mateescu, de la a cărui naștere se împlinesc 82 de ani, printr-o expoziției cu lucrările nepoatei sale Clara Mateescu, creând o buclă peste timp a transmiterii simțului artistic, a valorilor estetice. Lumina suavă și limpede a lucrărilor Clarei Mateescu va atinge delicat formele ample, masive, din lemn, materialul în care cel mai adesea s-a exprimat artistul Dan Mateescu.
Expoziția va putea fi vizitată în mod gratuit în intervalul 8 aprilie – 8 mai 2025.
Vă așteptăm!
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”



