Viitorii liceeni au fost invitați să descopere oportunitățile oferite de învățământul teoretic, tehnologic și profesional în cadrul Târgului de Oferte Educaționale „Cariera”, desfășurat pe 4 aprilie a.c., la Casa de Cultură din Tecuci.
Printre participanții activi s-a numărat și Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci, care a impresionat printr-un stand modern, atractiv, dinamic și bine organizat, menit să reflecte atmosfera primitoare și spiritul modern al instituției. Astfel a reușit să capteze atenția vizitatorilor și a juriului obținând Premiul I. Premiul obținut confirmă seriozitatea cu care Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” își pregătește elevii pentru viitor, oferindu-le nu doar cunoștințe, ci și o direcție clară în carieră.
Reprezentanții școlii – elevi, profesori și conducerea unității – au stat la dispoziția vizitatorilor cu pliante, prezentări interactive, mostre realizate în cadrul orelor de practică și materiale promoționale menite să ofere o imagine completă asupra ofertei educaționale pentru anul școlar 2025-2026.
Oferta liceului include o gamă variată de calificări profesionale și tehnice, adaptate cerințelor pieței muncii:
Învățământ liceal Tehnologic
– Tehnician în activități de comerț – 1 clasă
– Organizator banqueting – 1 clasă
Învățământ profesional
– Ospătar – vânzător – chelner în unități de alimentație – 1 clasă
– Comerciant – vânzător – 1 clasă
– Frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist – 1 clasă
– Bucătar – 0,5 clasă
– Brutar – patiser – preparator produse făinoase – 0,5 clasă
– Constructor de drumuri și poduri – 0,5 clasă
– Fierar – betonist – montator prefabricate – 0,5 clasă.
Vizitatorii au putut interacționa direct cu elevii liceului, care au povestit cu entuziasm despre experiențele lor, stagiile de practică, colaborările cu agenți economici locali și proiectele în care sunt implicați, precum și posibilitățile de angajare imediat după finalizarea studiilor.
Participarea la acest eveniment reflectă preocuparea Liceului Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci de a sprijini orientarea profesională a tinerilor și de a promova avantajele învățământului tehnologic modern – o cale sigură spre angajare și dezvoltare personală.
Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”