Prima zi despre Tecuci la Radio România Cultural 

 

După cum s-a anunțat, sâmbătă 5 și duminică 6 aprilie 2025, între orele 10-12, echipa Radio România Cultural formată din realizatorii Andreea Ionescu, Mădălina Corina Diaconu, Cristian Boită și Dragoș Niță a fost prezentă la Tecuci. Prezentatoarea Andreea Ionescu ne-a invitat să stăm în fața aparatelor sau a internetului și să ne bucurăm de o transmitere de la fața locului, cum se spune. 

Prezentatoarea începe prin a adresa mulțumiri pentru invitația primită de la distinsul profesor scriitor Vasile Ghica, mulțumind și Primăriei Tecuci, Consiliului Local și Ateneului Fundației Pelin pentru generosul sprijin acordat. Continuă prin a vorbi de cartea profesorului Ghica „Tecuciul în ipostaze ilustre” și vorbește apoi de contribuția Tecuciului la Unire și de faptul că acest oraș este leagănul aviației și al cercetășiei.  

Și pentru că emisiunea se transmite de la Ateneul Fundației Pelin, ne spune că a avut o mare bucurie atunci când a aflat că Tecuciul, mai ales prin acest încântător Ateneu, este considerat a fi „O mică Vienă!”. A fost invitat la microfon gazda Ateneului – îndrăgitul Doru Eugen Pelin care începe prin a ne vorbi despre rolul Ateneului în viața culturală a municipiului, mai ales dorința de a fi o modalitate de propagare a culturii. Ne spune că ideea realizării acestui ateneu a apărut în anul 2009, cu dorința expresă de a fi și o alternativă de educare a tinerilor dar și a celor de alte vârste.  Amenajarea totală a fost finalizată în anul 2015, au fost găzduite aici peste 500 de evenimente cultural artistice, toate gratuite.  

Sunt ajutat, la nevoie, și de Casa de Cultură din Tecuci, mai ales atunci când aduc formații mai numeroase și am nevoie de o sală și o scenă mai mare, așa cum a fost cazul cu Filarmonica din Bacău sau din Chișinău. Sunt mult ajutat în această acțiune a Ateneului de soție și băiat, care îmi sunt mereu alături.  

Pe la acest Ateneu, au trecut, cum am spus, artiști și interpreți renumiți din țară, dar și de peste hotare cum ar fi din Rusia, Canada, Brazilia și alte țări. Remarc faptul că la Ateneu vin iubitori de cultură și din alte orașe cum ar fi Focșani, Bârlad, Galați și chiar Botoșani. Dar, cu toate că popularizăm acțiunile prin afișe, FB și presa locală, nu întotdeauna Ateneul este plin.  

Tot aici, la Ateneu, mai organizăm lansări de cărți și saloane literare. După fiecare acțiune, presa locală face imediat cronica evenimentului, popularizat și pe FB. Avem absolut nevoie de cultură, încheie prima lui intervenție Eugen Doru Pelin, pentru că dacă la exterior ne spălăm pe mâini, prin cultură ne spălăm în interior. 

 Moderatoarea emisiunii – Andreea Ionescu reamintește ascultătorilor faptul că Tecuciul a fost capitală de județ circa o sută de ani și îl invită la microfon pe profesorul Vasile Ghica pentru a ne da mai multe amănunte în acest sens. Acesta începe prin a ne spune că avem în apropiere renumita Cetate Piroboridava și Tecuciul are ca dată a atestării 1 septembrie 1435, deci cu 20 de ani înaintea Bucureștiului. Se consemnează faptul că pe aici au trecut Alexandru Lăpușneanu, Mihai Viteazul și multe alte personalități cum ar fi Ștefan cel Mare.  

În continuare, un alt tecucean, ne amintește de prelegerile de neuitat ale marelui Titu Maiorescu și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Apoi, revine la microfon Eugen Doru Pelin care amintește de marea contribuție adusă la dezvoltarea Tecuciului de Tache Anastasiu. 

A fost apoi invitat la microfon Daniel Dojan, manager al Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”. Acesta amintește de Anton Cincu, cel care a fost primul primar al Tecuciului și care în anul 1904 a înființat Spitalul, care și astăzi funcționează. Ne vorbește de Teodor Cincu, cel care a înființat muzeul de față, alături de Mihail Dimitriu și prof. Constantin Solomon. Amintește și de Nestor Cincu, cel care în anul 1903, conform unui proiect elaborat de arhitectul Giovanni Culluri, a realizat celebra Vila Mouka de la Țigănești. Vorbește în continuare de Gheorghe Petrașcu renumitul pictor membru al Academiei Române. Aflăm în continuare că generalul Henri Mathias Berthelot din armata franceză a locuit o perioadă de două luni la Tecuci în casele lui Neculai Pelin, mare proprietar de clădiri. Aflăm faptul că soția unui alt mare tecucean – Alexandru Papadopol Calimah a deschis la Tecuci un salon de literatură unde printre invitați a fost și poeta Veronica Micle. 

Profesorul Vasile Ghica amintește de ziarele existente în trecut la Tecuci, fiind vorba de publicațiile Aurora, Freamătul, Ateneu – început la Tecuci și apoi preluat de orașul Bacău. 

Aflăm și de vizita făcută la Tecuci de academiceanul Răzvan Theodorescu, care a rămas impresionat de frumusețea acestui spațiu. Să nu uităm că atunci când România avea șaptezeci și două de județe Tecuciul avea 18 academicieni. 

Despre academicieni ne vorbește profesorul scriitor Ionel Necula începând cu regretul că un alt tecucean care ar fi trebuit să fie academician – poetul Costache Conachi. Dintre academicieni ne vorbește despre Ion Petrovici, Theodor Șerbănescu, Gheorghe Petrașcu, Vasile Pârvan , CD Zeletin -nepotul laureatului Nobel, George Emil Palade, încheind cu un alt regret pentru Tudor Pamfile.  

 Este invitat apoi la microfon, pentru că era vorba de academicieni, profesorul Ioan Aurel Pop, profesor universitar, rector al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj, Președinte al Academiei Române, vorbind despre magnolii și amintind de faptul că Academia Română a fost înființată la 1 aprilie 1866. 

Revenită la calitatea de moderator, Andreea Ionescu menționează autovehiculul EGO din curtea Muzeului și despre care Eugen Doru Pelin ne spune că a fost folosit în filmele „Restul e tăcere” – regia Nae Caranfil și filmul „Enescu jupuit de viu” – regizor Toma Enache și care o mare parte din el a fost filmat în incinta muzeului tecucean. 

În tot acest timp interveneau ascultători care participau la concursurile radio și ascultau povești despre Tecuci. 

A fost apoi rândul istoriei prin prezența veteranului Gheorghe Arhip, născut la 14 februarie 1923, unul din puținii veteran de război rămași în viață. Echipa radio însoțită de prof. Virgil Pavel l-a căutat acasă, dar el era la cumpărături în piață și s-a oferit să vină singur la Ateneu.  

 Gheorghe Arhip precizează că provine dintr-o familie cu 11 copii, el fiind acum singurul în viață. Ne vorbește despre dragostea lui față de patrie și de armată, dorind să fie înrolat pentru participarea pe front, unde din 8000 de candidați s-a numărat printre cei 80 admiși. 

L-a cunoscut personal pe Regele Mihai și atunci când acesta a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 90 ani în Parlamentul României a avut de la acesta o mașină pusă la dispoziție, lucru consemnat în presa locală. 

Încheie prin a ne vorbi de drumul parcurs din Germania în România pe jos care a durat timp de 60 de zile, stabilindu-se prima oară la Craiova, apoi la Brăila, ca în final să ajungă la Tecuci.  

De la vârsta de 102 ani s-a trecut la vârsta de 11 ani prin prezența la microfon a interpretului Nicolas Gheorghiu și apoi a interpretei de muzică ușoară Alesia Munteanu. Și astfel s-a terminat prima zi de emisie. 

Vom reveni. 

 

Iancu Aizic