
Lansare de carte cu un invitat special – actorul Radu Pietreanu la Ateneul din Tecuci
După o scurtă întrerupere, Ateneul din Tecuci și-a reluat activitatea cu o nouă lansare de carte. Este vorba de romanul „Dragostea interzisă de Dumnezeu și lege” – autor George Hodorogea. Organizatorii acestui eveniment au fost Ateneul Fundației Pelin și Cenaclul literar „Calistrat Hogaș”. Romanul menționat este apărut în anul 2025, la Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, are 234 de pagini și este structurat pe 8 capitole. Prefață cărții este semnată de profesor doctor Ion Predescu, membru al USR.
George Hodorogea, autorul cărții, este doctorand al Școlii de Științe Economice din cadrul Universității din Craiova, având și diplomă de Master în Administrația Publică dar și licență în Științe juridice.
Deschizând evenimentul, poetul Dan Vîță, președinte al cenaclului literar Calistrat Hogaș, acum moderator, începe prin a ne spune că ne aflăm în fața unei lansări speciale, aici la Tecuci, având în fața noastră un scriitor, ziarist, economist și avocat, George Hodorogea, care a dorit să vină special în orașul nostru pentru această lansare de carte, respectiv romanul „Dragostea interzisă de Dumnezeeu și lege”.
Moderatorul vorbește despre roman, acesta constituind în fapt o capodoperă literară, cu personaje multiple, însoțite de ale lor destine literare. Ne spune apoi că romanul, ca specie, a apărut prin secolul XI. Mărturisește că rămâne mirat de la început de faptul că în titlu există cuvântul Dumnezeu – care se știe că înseamnă și dragoste. Ne vorbește în continuare de prefața romanului, semnată de prof. doc. Ion Predescu, romanul fiind în esență o interesantă istorisire, având un scenariu din care se poate realiza un film. Aceasta pentru faptul că în roman capitolele sunt rânduite în așa fel încât pot constituii un film foarte reușit. Oricum, continuă vorbitorul, cititorul se va bucura de o lectură foarte interesantă și agreabilă și mai ales nu trebuie uitat faptul că, de obicei, din orice carte rămânem cu o adevărată poveste și orice lansare de carte ne invită la o nouă lectură.
Am urmărit o proiecție video, o adevărată sinteză a acțiunii romanului, un filmuleț de 14 minute având crainic pe regretatul actor Cristian Alexandrescu. Apoi, revenit la calitatea de moderator poetul Dan Vîță ne amintește faptul că eroii principali ai cărți sfârșesc tragic, fiind înmormântați în Cimitirul Bellu, spunând că acesta își are originile prin secolul XIX, până atunci înmormântările fiind făcute în curțile bisericilor unde enoriașii erau arondați.
În continuare, Dan Vîță prezintă participanților pe invitatul special Radu Pietreanu, scenarist, poet și actor, absolvent al Facultății de mine din Petroșani. Acesta a debutat în anul 1983 la Cenaclul „Orizont” iar în anul 1988 a înființat trupa „Vacanța Mare” alături de Mugur Mihăescu și Dan Sava. Trupa a activat timp de 22 de ani, la posturile Pro TV, Kanal D și Etno.
Distinsul invitat începe prin a ne spune că are deja 41 de ani de umor, perioadă în care a reușit să bucure oamenii și să-i facă puțin mai fericiți. Continuă, spunând că de peste 30 de ani este prieten cu autorul George Hodorogea și au venit acum, amândoi, cu mare bucurie la Tecuci pentru lansarea acestui nou roman. Precizează că autorul locuiește la Râmnicu Vâlcea, el la Azuga, dar se găsesc mereu cu plăcere și bucurie.
Actorul își amintește că a mai fost la Tecuci, tot la acest frumos Ateneu, care atunci era plin, spectatorii s-au bucurat de el dar și el de faptul că a fost foarte apreciat aici. Ne vorbește și de prietenia lui cu avocatul tecucean Bogdan Frâncu, cel care, de fapt, a intermediat acțiunea. Actorul ne mai vorbește despre prietenie, spunând că aceasta nu se declară ci trebuie să se simtă. Vorbește în continuare și de Bucuria Vieții, despre acea liniuță care este pusă la fiecare, după dispariție, între data nașterii și data plecării din această lume, acea Liniuță fiind de fapt Viața. Își încheie intervenția recitand, așa cum numai el știe să o facă, propria poezie „Lecția de istorie”.
Invitat să ia cuvântul, autorul George Hodorogea începe prin a mulțumi poetului Dan Vîță pentru invitația făcută și pentru modul cum a moderat acest eveniment, menționând și faptul că aici, la Tecuci, este prima lansare a cărții, după orașul lui natal. Mă bucur și eu, continuă vorbitorul, de prietenia cu avocatul Bogdan Frâncu. Apoi, ne vorbește și de celelalte cărți ale lui „Dezvoltarea proprietății intelectuale”, „Captiv în inutil” și „Dreptatea celui care tace”. Amintește și de prietenia cu actorul Radu Pietreanu și apreciază faptul că aici, la Tecuci, există o remarcabilă viață literară și culturală.
Revenit pentru final, la funcția de moderator, poetul Dan Vîță consideră romanul de față, un fel de „Romeo și Julieta, dar de Cotroceni!”.
La final, din public, a luat cuvântul avocatul Bogdan Frâncu care apreciază activitatea și mulțumește invitaților pentru că au fost la Tecuci. Văzând în sala mai mulți elevi de la CNSH, conduși ca de obicei de prof. doctor Cezar Ungan, îi îndeamnă pe aceștia să lectureze cât mai mult.
A urmat obișnuita sesiune de autografe ale autorului pe cărțile procurate și totul s-a terminat cu frumoase aprecieri. Mulțumim și pe această cale distinșilor invitați, dar și gazdei Doru Eugen Pelin pentru organizare!
Iancu Aizic













