
„Piano Top Music” a premiat inspirația și talentul – FOTO
Duminică, 25 mai 2025, Clubul Copiilor Tecuci a găzduit la Sala Amfiteatru proiectul educațional „Piano Top Music”.
Manifestarea este organizată de Clubul Copiilor Tecuci cu sprijinul Palatului Copiilor Galați, Inspectoratului Școlar Județean Galați și Ministerului Educației.
La pian au evoluat un număr de 75 de copii, cu vârste cuprinse între 7 – 18 ani, din toate zonele țării: Brăila, Călărași, Galați, Vălenii de Munte, București, Tecuci, Bacău, Piatra Neamț – Bicaz, Iași.
Coordonatorul evenimentului, profesor Alexandra Manolache, după primirea participanților și urările de bun venit, a prezentat juriul – prof. Raluca Ciucă din Brăila, prof. Ana Sava de la Vaslui, prof. dr. univ. Mariana Ivan din București.
A urmat Valentina Cuza Ghiță – director Palatul Copiilor Galați, încântată de reîntâlnirea cu unii participanți: „Ne-am adunat aici pentru a celebra talentul, pasiunea și dedicarea tinerilor pianiști care, prin munca lor asiduă, dau viață muzicii și ne încântă sufletele. Acest concurs nu este doar o competiție, ci o oportunitate de a împărtăși emoții, de a învăța unii de la alții și de a construi prietenii durabile în jurul unei pasiuni comune. Fiecare notă cântată astăzi reflectă ore nesfârșite de repetiții, momente de perseverență și dorința de a atinge perfecțiunea artistică”.
Și astfel s-a dat startul unei noi competiții, compozițiile interpretate răsunând timp de șapte ore în Sala Amfiteatru, participanții depunând efort și talent pentru acest parcurs muzical.
După jurizare a venit și momentul mult așteptat – premierea cu trofee, diplome, medalii. Cu emoții și speranță, toți concurenții au fost recompensați cu premii.
A fost o zi plină de armonie, muzică și implicare artistică.
Mulțumiri au venit și pentru sponsorii acestei ediții „Piano Top Music”: Cofetăria Top Caffe Tecuci, Davide Construct SRL Matca, Events Party Innovation Tecuci, Restaurant Ramfu Tecuci, Pizza Takeaway Tecuci, Restaurant „La Tei” Tecuci, Magazin „La doi pași” din comuna Câmpuri – familia Aniței, Covrigăria Tecuci – familia Mihalache.


