La volan sub influența alcoolului 

 

Sâmbătă, 24 mai 2025, în jurul orei 11:40, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca au depistat în flagrant delict un bărbat din aceeași localitate. 

Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, conducea un autoturism pe DJ 240, în localitatea Corod, având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.  

Conducătorul auto au fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.