Lansare de carte, de foarte mare ținută și cu personalități de recunoscută valoare la Ateneul tecucean – FOTO

  

Joi, 5 iunie 2025, Ateneul Fundației Pelin a găzduit un eveniment apreciat de toți participanții: lansarea volumului „Răni și renaștere. Arta dureroasă a transformării”, semnat de dr. Richard Constantinescu. 

Autorul este un reputat istoric al medicinei, profesor universitar și fost organizator de evenimente culturale în Tecuciul anilor 1990-2000. 

Apărută la Editura „Creator” din Brașov, cartea propune o perspectivă lucidă și profund umană asupra proceselor de schimbare personală, suferință și regăsire de sine. O parte importantă a volumului este dedicată chiar orașului Tecuci – cu locurile, oamenii și amintirile care l-au format pe autor. 

Richard Constantinescu este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, custode al Muzeului UMF, coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” și vicepreședinte al Societății Române de Istorie a Medicinei. Este doctor în medicină, titlu obținut în 2011, cu teza „Grigore T. Popa – medic, scriitor și publicist”. 

 Manifestarea a fost deschisă de prof. dr. Daniel Mazilu, teolog, traducător și filosof, cadru didactic la Colegiul „Calistrat Hogaș” din Tecuci. În sală, acesta a fost însoțit de numeroși profesori și elevi ai prestigioasei instituții de învățământ. 

Daniel Mazilu și-a început intervenția exprimându-și onoarea de a fi prezent la acest eveniment important, desfășurat chiar de Ziua Învățătorului. A menționat, însă, că această zi de sărbătoare este umbrită de o tristețe profundă: tot astăzi, tecucenii l-au condus pe ultimul drum pe poetul Vasile Sevastre Ghican. În memoria acestuia, a propus un moment de reculegere. 

În continuare, profesorul Mazilu a vorbit despre educație și despre rolul major jucat de Gheorghe Lazăr, unul dintre fondatorii învățământului modern românesc, la începutul secolului al XIX-lea, cu aproximativ o sută de ani înaintea Marii Uniri din 1918. 

A adresat apoi mulțumiri gazdei, Doru Eugen Pelin, pentru generozitatea cu care a găzduit evenimentul, precum și profesorului Richard Constantinescu, pentru prezența sa la Tecuci, „în mijlocul nostru”, cum a spus cu căldură. 

În încheiere, a vorbit despre volumul lansat, subliniind că o parte a acestuia a fost scrisă în perioada pandemiei (2020-2022), iar cealaltă include reflecții și întâmplări din anii 2023-2024. 

 Volumul cuprinde 83 de capitole, care documentează evenimente și reflecții scrise între anii 2010 și 2024. Vorbitorul subliniază că prof. univ. dr. Richard Constantinescu este cunoscut în mai multe orașe din țară prin conferințele pe care le susține, uneori și peste hotare. 

Aflăm că această carte este, în egală măsură, despre tristețe și fericire, un fel de semi-jurnal în care se împletesc teme precum patria, poporul, părinții și prietenii. 

Profesorul Mazilu propune ca volumul să fie considerat o veritabilă „carte de căpătâi”, amintind că autorul este un autentic discipol al profesorului Grigore T. Popa, ba chiar un continuator al viziunii sale științifice și publicistice. 

Împrumutând cu umor termeni din limbajul medical, Mazilu afirmă că Richard Constantinescu „a reușit să injecteze viață în rutina universitară”. 

În încheiere, subliniază că oriunde conferențiază profesorul Constantinescu, sălile sunt pline – dovadă și prezența numeroasă de la Ateneul din Tecuci. 

„Ne mândrim cu faptul că este tecucean și îl felicităm pentru tot ce a realizat până acum.” 

 În continuare, a luat cuvântul profesorul și scriitorul Constantin Oancă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a subliniat admirația sa pentru întreaga activitate desfășurată până în prezent de prof. univ. dr. Richard Constantinescu, mai ales într-o perioadă marcată de necesare și profunde schimbări în toate domeniile. 

Profesorul Oancă a vorbit despre legătura profundă dintre literatură și muzică, afirmând că cele două nu pot exista una fără cealaltă. Ca exemplu, a dedicat autorului – în maniera sa inconfundabilă – piesa „Ce te legeni”, pe versurile marelui Eminescu. 

Revenind la volumul lansat, a afirmat că acesta îndeplinește toate valențele unei lucrări literar-culturale autentice. 

A urmat apoi intervenția autorului, prof. univ. dr. Richard Constantinescu, care și-a exprimat bucuria de a fi din nou la Tecuci și a apreciat prezența numeroasă a elevilor în sală. A reamintit că atât Ion Petrovici, cât și Grigore T. Popa susțineau frecvent conferințe în fața tinerilor – un model pe care dorește să-l urmeze, convins că tinerii trebuie îndrumați spre frumos și știință. 

 A vorbit apoi despre medicină, despre durerea și bucuria omenească, și a evocat cu recunoștință colaborarea cu dr. Constantin Teodorescu – medic apreciat și om de cultură, activ și la Tecuci, unde a sprijinit numeroase inițiative culturale. 

Discursul dr. Richard Constantinescu s-a concentrat în mod special asupra creierului, subliniind importanța de a vorbi despre acest organ extraordinar pe baza celor mai recente cercetări științifice. Autorul volumului „Răni și renaștere” a oferit publicului numeroase exemple din domeniul neuroștiinței contemporane, explicate cu claritate și pasiune. 

A urmat profesorul Doru Parascan, care a făcut o trimitere inspirată la o altă personalitate marcantă din zonă – C.D. Zeletin, cu care autorul a avut o relație specială. 

Prof. Virgil Pavel, autor a numeroase lucrări dedicate valorilor tecucene, a evocat volumul „Un om între două lumi”, dedicat vieții și activității dr. Ion Jan Hurjui, poet, medic și scriitor, la care a avut bucuria să colaboreze cu dr. Constantinescu. 

 A luat apoi cuvântul profesorul Vladimir Radu, care a vorbit despre relația de lungă durată și colaborările pe care le-a avut cu autorul volumului lansat. 

Ing. Alexandru Dimitrescu a subliniat că această carte este, în esență, despre viață – și că trebuie citită și apreciată cu seriozitate și deschidere. 

Evenimentul a fost, fără îndoială, o reușită, dovadă fiind atât numărul mare de participanți, cât și interesul real al publicului, mulți dorind să achiziționeze volumul și să obțină un autograf din partea autorului. 

Și pentru că am menționat personalitățile prezente, merită amintiți, pe lângă vorbitorii din program, și cei care au onorat evenimentul prin prezența lor: prof. și scriitor Ionel Necula, cercetătorul în istorie locală Daniel Bradea, prof. dr. Monica Precupanu, prof. univ. Servila Oancea, prof. Gabriela Tudor, scriitorii Tănase Dănăilă și Violeta Daniela Copăceanu, bibliotecarul corodean Iancu Huzum, prof. și scriitor Vasile Ghica, numeroși medici și personal medical, cadre didactice și iubitori de cultură. 

  

Iancu Aizic