Desfășurare de forțe pe raza județului pentru prinderea a patru frați 

 

Ieri, 13 august 2025, la ora 21:08, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat de 55 de ani din satul Mihail Kogălniceanu, comuna Smârdan. Acesta reclama faptul că, în timp ce se afla împreună cu fiul său pe terasa unui magazin din localitatea de domiciliu, au fost agresați prin lovire cu corpuri contondente de către patru persoane de sex masculin. 

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Fiul apelantului, în vârstă de 24 de ani, prezenta mai multe leziuni la nivelul capului, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, imediat după incident și până la sosirea echipajelor, cei patru agresori au părăsit locul faptei, deplasându-se într-o direcție necunoscută. 

În acest context, au fost mobilizați polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan, ai Biroului Investigații Criminale Galați, ai Serviciului de Investigații Criminale, precum și polițiști din cadrul celor cinci secții urbane. În cursul nopții de 13/14 august, doi dintre agresori au fost depistați pe raza localității Smârdan, iar ceilalți doi pe raza municipiului Galați. 

În baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal, în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, astăzi, 14 august, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 34 de ani, toți din satul Mihail Kogălniceanu. 

În cursul zilei de astăzi, aceștia urmează să fie prezentați cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

Update: La data de 14 august 2025, în urma prezentării în fața instanței de judecată a celor patru bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.