
Mobilier la Centrul de Ambulanță Tecuci
Clădirea, unde funcționează Ambulanța Tecuci, în spatele Policlinicii, este veche de 70 de ani. A trecut recent printr-un amplu proces de eficientizare energetică, în cadrul unei investiții de 2,9 milioane de lei a CJ Galați.
La final, clădirea arată bine, însă e nevoie și de unele dotări la interior.
Asociația Balinte Ionela a achiziționat și atribuit Centrului de Ambulanță Tecuci 10 scaune de conferință și 2 mese extensibile necesare funcționarilor. Acestea au fost suportate financiar de firma TRANSFERO TURIST SRL Tecuci, administrată de Anca Costin, prin redirecționarea impozitului pe venit către Asociație. Valoarea acestui mobilier a fost de 4.000 de lei.
Pentru o dotare funcțională a acestui sediu ar mai fi nevoie de un televizor TCL Led de 139 cm – necesar și pentru teleconferințe, precum și șase vestiare cu 2 sau 3 uși.
Reamintim că angajații de la Ambulanță răspund întotdeauna prezent și sunt nonstop la dispoziția celor care apelează la acest serviciu – fiind în slujba comunității – neexistând nici o familie care la un moment dat să nu aibă nevoie de intervenții pentru prim ajutor. Putem ajuta acești semeni săritori, redirecționând ca agenți economici 20% din impozitul pe profit trimestrial către Asociație, aceasta – la rândul ei ocupându-se de lista de necesar.
Mulțumiri celor care sunt alături de acești funcționari aflați în slujba comunității!






