
A III-a ediție a Galei Excelenței Tecucene – Partea I
În 26 septembrie 2025, Sala de spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci a găzduit Gala Excelenței Tecucene 2025. Ajunsă la Ediția a III-a, manifestarea celebrează tecucenii care fac diferența.
Prezentatorul evenimentului a fost actorul Daniel Buzdugan, cunoscuta voce de la Radio Zu. Acesta și-a început discursul subliniind că Tecuciul, oraşul aşezat la poalele Podişului moldav, poartă cu mândrie şi încredere vechimea celor 590 de ani de la atestarea sa documentară la 1 Septembrie 1435. Cele şase secole de vieţuire aici, în Ţara de Jos a Moldovei, i-au încercat adesea pe locuitorii urbei să treacă prin necazuri şi vremuri tulburi cu mândria de a aparţine unui neam statornic şi iubitor de glie. L-au măturat apele râului Bârlad ori ale pârâului Tecucel, l-au făcut scrum flăcările şi jafurile năvălitorilor, l-au ciuruit bombele războaielor, au trecut peste el molime şi cutremure, dar – vorba cronicarului – „aici am stat şi nu ne-am dat”. Şi tot o vorbă cronicărească spunea că „Nasc şi la Moldova oameni”.
Invitat să i se alăture și Primarul Tecuciului, Lucian Costin, printre altele a menționat ,,Gala Excelenței Tecucene împlinește trei ani. Este deja ca un copil care merge, crește, care se dezvoltă frumos.
„Vorbim în această seară despre implicare și performanță. Sunt acestea importante? Răspunsul, indiscutabil, este unul afirmativ DA.
Căci o comunitate merge înainte prin implicarea fiecăruia dintre noi. Nu există altă rețetă. O comunitate crește prin oameni dedicați și devotați. O comunitate nu este definită de ziduri, ci de oameni. Iar atunci când vorbim de performeri, atunci și comunitatea este performantă. De aceea este important să-i celebrăm, să-i aplaudăm pe cei care se implică și fac performanță. Pentru că efortul lor contribuie la binele colectiv.
Astăzi, rețelele de socializare promovează fake-ul, kitch-ul, falsele modele promovează dezbinarea. Dacă vrem ca Tecuciul să rămână pe drumul cel bun, tocmai acești oameni implicați trebuie promovați. Și prin Gala Excelenței Tecucene arătăm tuturor care este alternativa. Și să mai știți că nu sunt doar cei pe care-i vom aplauda în această seară. Tecuciul este plin de oameni minunați. Îmi doresc ca, de la an la an, această scenă să devină neîncăpătoare, să premiem cât mai mulți performeri, să ne înclinăm în fața lor.
Închei, la fel ca anul trecut, când v-am vorbit la cea de a doua ediție, parafrazând vorbele Majestății Sale Regele Mihai I: Nu văd Tecuciul de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o comunitate pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.
A urmat un moment artistic susținut de Aliona Triboi – voce a cunoscutei trupe Provincialii, apoi s-a început decernarea Diplomelor de Excelență.
Pentru categoria „ Antreprenoriat și sustenabilitate”, se acordă următoarele premii:
„Diplomă de excelență pentru performanța în afaceri” – Compania CONTEC FOODS TECUCI, Director General: Mehmet Turan
„Contec Foods Tecuci” este unul dintre cei mai mari producători de conserve de legume-fructe din România şi cel mai important angajator din Tecuci cu peste 430 de angajați.
Astăzi, Contec Foods produce peste 150 de articole sub diferite mărci: Olympia și Winmark, mărci deținute de Contec şi Aro, Clever, Tip, Rio Bucovina, Grande Familia, Master Fresh, Giani, Golden Line, mărci produse pentru diferiți colaboratori.
Distribuția mărcilor deţinute de Contec Foods: Olympia și Winmark se realizeaza atât prin toate canalele Key Account cât şi la nivel naţional cu ajutorul distribuitorilor zonali. În ultimul an o atentie deosebită s-a acordat exportului, reuşind să aibă clienţi în: Spania, Italia, Germania, Grecia, Anglia, Franţa si Rusia.
Investițiile în retehnologizare, reamenajare, deschiderea unor linii noi de productie şi nu în ultimul rând investiţia în calificarea și perfectionarea personalului vor continua şi în viitor, toate acestea având unic scop satisfacea nevoilor clienţilor şi creşterea continuă a standardelor de calitate.
Cifra de afaceri CONTEC FOODS SRL. a fost de 200.949.419,00 RON în anul trecut, cu un profit de 20.472.956,00 RON.
Contec Foods produce articole din legume şi fructe pentru mărci private precum Metro, Carrefour, KFC, PHD, Cora, Lidl, Kaufland, Mega Image.
Diploma a fost înmânată de Monica Dinu, Viceprimar al Municipiului Tecuci
Diplomă de excelență pentru implicarea în dezvoltarea comunității locale” – Compania MAGIC GARDEN/The Sisters Flower Studio, Manager: ing. Andreea Popa
Companie privată, cu o experiență de peste 15 ani în domeniul horticol, în producerea şi comercializarea de flori, arbuşti şi plante de apartament. Totul a pornit din pasiune pentru grădinărit, ca o afacere de familie, şi uşor s-a transformat într-un loc magic unde clienţii ştiu că găsesc produse şi servicii de calitate.
Magic Garden Shop vă oferă o gamă largă de produse şi servicii în domeniul horticol, puse în practică cu promptitudine, profesionalism, perseverenţă, spirit creativ şi design inovator, cu o largă viziune şi cu atenţie la detalii. Acceptă mereu noi provocari, se specializează în fiecare an participând la diferite cursuri de specialitate. De asemenea pun la dispoziţia clienţilor o echipă specializată pentru organizarea de evenimente precum nunţi, botezuri, aniversări şi alte evenimente.
S-a implicat consecvent, cu acţiuni deosebit de benefice în domeniul de estetică peisagistă, amenajări florale în parcurile municipiului, pe străzi şi în faţa clădirilor, punând în valoare patrimoniul arhitectural local.
Compania este conectată permanent la nevoile şi solicitările comunităţii, oferind cu generozitate sprijin fizic şi material acolo unde sunt solicitări în şcoli şi grădiniţe, instituţii, parcuri, spaţii verzi şi locuri de joacă aflate pe raza Municipiului Tecuci. Tecucenii apreciază în mod deosebit implicarea acestei companii şi a managerului ing. Andreea Popa în susţinerea dezvoltării şi evoluţiei comunităţii locale.
Diploma este înmânată de Monica Dinu, Viceprimar al Municipiului Tecuci.
Pentru categoria „Artă, Cultură și promovarea tradițiilor locale” se acordă:
„Diplomă de excelență pentru contribuția remarcabilă adusă în promovarea tradițiilor locale” – Daniela Alecsă, muzeograf, Secţia de Etnografie şi folclor, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci
Face parte din colectivul muzeului tecucean de peste 30 de ani, ocupând funcția de muzeograf din anul 2010. A absolvit cursul de master Istorie, Resurse Culturale și Patrimoniu în Societatea Contemporană în cadrul Facultății de Istorie a Universității București cu tema ”Muzeul – spațiul identitar al unei comunități. Studiul de caz – Muzeul de Istorie Teodor Cincu Tecuci”.
Începuturile activității de muzeograf au fost strâns legate de activitățile arheologice ale instituției. Însă, pe parcurs a reușit să găsească legătura dintre arheologie și etnografie aplecându-se mai mult către ultima știință auxiliară, cea de etnografie. A înființat colecția de etnografie a muzeului, o colecție care a crescut în fiecare an și a căror bunuri de patrimoniu au fost și sunt valorificate prin expoziții și diferite prezentări în cadrul proiectelor educaționale inițiate de muzeu sau la care muzeul este partener. A înființat colecția de istorie a muzeului, adunând în această colecție, în afară de bunuri de patrimoniu provenite din donații și bunuri existente în muzeu, adunate în decursul anilor dar care nu erau cuprinse într-o colecție. A învățat și a știut să gestioneze patrimoniul lăsat moștenire, a adus plus valoare la patrimoniul existent prin îmbogățirea acestuia și valorificarea lui prin participări la diverse manifestări științifice (conferințe, sesiuni de comunicări, simpozioane la Bârlad, Vaslui, Galați, Iași, etc), activități expoziționale, de cercetare și publicistică.
Pe tot parcursul carierei a fost un autodidact, dorind să performeze continuu indiferent de conjunctura și situația vremurilor. A considerat întotdeauna că mai este ceva de învățat, de aflat, de știut, pentru a putea performa și a ține pasul cu cerințele în această meserie de muzeograf. Și dacă nu ar fi existat și multă pasiune nu cred că ar fi fost posibilă performanța. Pasiunea pentru istorie și pentru muzeu au fost cele care au dat aceste rezultate.
În cei peste 30 de ani de carieră a știut că munca unui muzeograf este, un amestec de cercetare riguroasă, creativitate și abilități de comunicare, toate având un scop comun: de a păstra vie memoria trecutului și de a o face relevantă pentru prezent.
Un exemplu în acest sens este ultima apariție editorială a muzeului, a cărui coautor este. Un album foto – documentar despre parașutista și aviatoarea Smaranda Brăescu, o publicație care a avut și are mult succes, stârnind interesul tinerilor și a specialiștilor în domeniu. Albumul „Dincolo de culmi și neguri” realizat în colaborare cu MIGL „Paul Păltănea” reprezintă a reușită valorificare a patrimoniului cultural foto – documentar pe care muzeul tecucean în deține. Și nu a fost singura apariție editorială la care a participat.
Toate articolele de specialitate publicate pe parcursul carierei, toate materialele de prezentare, gândite și executate ca concept și design, toate expozițiile inițiate la care a fost curator și unde a reușit să facă ca obiectul să intre în dialog cu publicul, toate colaborările cu instituțiile muzeale județene și naționale la care a participat și care au deschis muzeului o fereastră către recunoaștere națională sunt mărturii ale unei cariere de succes.
Diploma este înmânată de Monica Dinu, Viceprimar al Municipiului Tecuci.
„Diplomă de excelență pentru promovarea talentelor locale la nivel național sau internațional” – Andrei Alexandru Necula producător audio-video, ARTIS Studio
Necula Andrei Alexandru, cunoscut pe scenă ca 5 Sute, este un tânăr antreprenor și artist cu origini tecucene. Activez în producția muzicală încă din 2010, unde s-s ocupat de mixaj, master și producție video la nivel local.
În 2024 a trecut la nivel național, fiind difuzat la Radio România Actualități cu piesa „Povești de pe strada mea”, pentru care a realizat instrumentalul și partea video.
În 2025 a fondat, alături de Pușcașu Flavius și Hâncu Alexandru, studioul de înregistrări și producție muzicală Attic Studio Tecuci. Prin acest proiect propune sprijinirea artiștilor aflați la început de drum și dezvoltarea scenei locale.
Personal, îşi doreşte ca Attic Studio Tecuci să crească atât ca forță creativă în producție, cât și ca număr de artiști pe care îi putem reprezenta la nivel național și, de ce nu, chiar internațional. Are mii de vizualizări pe reţelele de socializare cele mai des frecventate de tineri.
Diploma este înmânată de Monica Dinu, Viceprimar al Municipiului Tecuci.
„Diplomă de excelență pentru promovarea culturii locale” – Ştefan Andronache, profesor, documentarist local cu lucrări monografice, artist fotograf, publicist
Profesor Ştefan Andronache, fost director al Bibliotecuii Municipale „Ştefan Petică” din Tecuci, intelectual cu remarcabile realizări în promovarea culturii locale
Autor a numeroase lucrări monografice, memorialiste, documentare despre istoria locală şi evenimente importante ale comunităţii dintre care menţionăm câteva:
– Monografia oraşului Tecuci
– Tecuci. Informații generale, obiective turistice, planul orașului
– Tecuci. Repere istorice, obiective istorice, personalităţi culturale. Ghid
– Tecuci – 560 ani. Din 1435 şi până în 2000. Cronologie istorică
– Documente istorice tecucene, 3 volume
– Amintiri dintr-un oraş moldovenesc. Antologie de proză memorialistică tecuceană
– Municipiul Tecuci. Bucureşti, 2005, Album de fotografii color
– Monografia Societăţii de Ajutor Reciproc „Unirea” din Tecuci
– Biserica Catedrală „Sfântul M. Mc. Gheorghe“ – Tecuci. Pliant color editat în 2010.
– Tecuciul în documentele și publicații. De la 1 septembrie 1435 la 31 decembrie 1900
– Tecuciul şi împrejurimile sale, Ghid turistic
– Tecuci, un ţinut cu vocaţia unirii, Monografie dedicată Centenarului României Mari
– Documente istorice tecucene, Secolele XVII-XIX.
S-a adăugat în acest an aniversar volumul Momente semnificative din istoria Tecuciului şi a ţinutului care a aparţinut acestuia, prezentat la 1 Septembrie a.c. cu prilejul împlinirii celor 590 de ani de la atestarea documentară a oraşului nostru.
Lucrarea de peste 600 de pagini include articole ce permit o mai bună evidenţiere, dar şi cunoaştere a trecutului Municipiului Tecuci, constituindu-se, totodată, într-o pledoarie că, în această aşezare, de-a lungul timpului, s-au petrecut lucruri cu adevărat memorabile, iar oamenii săi (academicieni, artişti, oameni de ştiinţă, sportivi, jurnalişti, ostaşi-eroi căzuţi în lupte, învăţători şi profesori, jurişti, medici, agricultori, simpli muncitori sau tehnicieni, scriitori, pictori, sculptori, preoţi), s-au aflat întotdeauna la înălţimea responsabilităţilor locale şi naţionale.
Volumul acesta va fi de un real folos, în special educaţiei desfăşurate în instituțiile de învățământ și cultură, intelectualilor, precum și cetăţenilor, mai tineri sau mai vârstnici interesaţi de istoria, cultura şi civilizaţia acestei străvechi aşezări moldave.
Diploma este înmânată de Monica Dinu, Viceprimar al Municipiului Tecuci
Pentru categoria „Sănătate”, se acordă:
„Diplomă de excelență pentru profesionalism în actul medical”
– Sergiu Pleșa, medic ortoped la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, secţia Ortopedie
Dr. Sergiu Pleșca – Ortopedie – Medic excepțional, dedicat bolnavilor, față de care manifestă empatie.
Un om care dăruiește și ajută, un profesionist care studiază permanent pentru a dărui, profesional, timp și viață normală oamenilor. Un om cu inimă mare, modest, implicat deplin în procesul medical. Stabileşte relaţii cordiale atât cu pacienții, cât și cu personalul medical.
Un medic tânăr, gata oricând să ajute, care pune în slujba oamenilor suferinzi toate cunoștințele dobândite.
– Geta Rusu, asistent medical secţia Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci
Geta Rusu – Asist. medicală maternitate – Om de o rară finețe, cu răbdare și înțelepciune în tot ce face.
O recomandă profesionalismul, dăruirea, implicarea, o impresionantă decență, empatie, etică și un volum impresionant de cunoștințe, dobândit în ani de colaborare cu cele mai bune cadre medicale. A fost implicată direct prin natura locului de muncă şi a profesiei pe care o slujeşte şi o onorează de atâţia ni, la sute de naşteri, auzind de fiecare dată primele strigăte ale nou-născuţilor.
Surâsul mamelor, bucuria taţilor şi gânguritul celor aduşi pe lume i-au marcat întreaga viaţă profesională.
– Cristinel Gigi Pătrașcanu, asistent medical, Secţia ATI, Spitalul municipal „Anton Cincu” din Tecuci
Gigi Cristinel Pătrășcan – Asist. medical ATI – (între colegi şi cunoscuţi supranumit „Bunul”) – un profesionist cu înalte calități morale, etice.
Un om calm, empatic, bun, care a dezvoltat, în întreaga carieră, legături cordiale atât cu pacienții, cât și cu ceilalți colegi. Un om gata oricând să ajute, neobosit, care pune în slujba oamenilor suferinzi toate cunoștințele dobândite. Zile şi nopţi petrecute la căpătâiul unor bolnavi, scene dramatice de luptă pentru viaţa fiecăruia, lucrul cu aparatele de oxigen şi îngrijorarea aparţinătorilor, sunt imagini şi situaţii zilnice pe secţia de ATI, cărora nu oricine le poate face faţă în condiţiile acelui stres continuu. Iată că un om în halat alb ştie să reziste, să aline, să acţioneze pentru sănătate, pentru viaţă în ultimă instanţă.
Apreciem un asemenea om şi îi transmitem mulţumirile şi recunoştinţa noastră, a tecucenilor!
Diplomele au fost înmânate de Sorin Bârzu, consilier local.


