
Gala Excelenței Tecucene 2026, Partea I – FOTO
Vineri, 25 septembrie 2026, a avut loc Gala Excelenței Tecucene, manifestare ajunsă la a IV-a ediție. Evenimentul s-a desfășurat la Sala de spectacole „Ion Petrovici” Tecuci, fiind organizat de Primăria Tecuci și Consiliul Local.
Tecuciul, oraşul aşezat la poalele Podişului moldav, poartă cu mândrie şi încredere vechimea celor 591 de ani de la atestarea sa documentară la 1 Septembrie 1435. Cele şase secole de vieţuire aici, în Ţara de Jos a Moldovei, i-au încercat adesea pe locuitorii urbei să treacă prin necazuri şi vremuri tulburi cu mândria de a aparţine unui neam statornic şi iubitor de glie. L-au măturat apele râului Bârlad ori ale pârâului Tecucel, l-au făcut scrum flăcările şi jafurile năvălitorilor, l-au ciuruit bombele războaielor, au trecut peste el molime şi cutremure, dar – vorba cronicarului – „aici am stat şi nu ne-am dat”. Şi tot o vorbă cronicărească spunea că „Nasc şi la Moldova oameni”.
Seara a debutat cu piese celebre interpretate de Simina, Eva și Gabriel Croitoru – trei generații, tată, fiică și nepoată cu aceeași pasiune: vioara. A urmat salutul prezentatorului către spectatori, anul acesta fiind desemnat pentru acest rol îndrăgitul prezentator al emisiunilor TV, Cătălin Măruţă.
„Cunoaştem că Tecuciul a dat ţării oameni destoinici într-ale ştiinţei şi culturii, în politică, învăţământ şi educaţie, literatură, pictură, sculptură, aviaţie, sport, arta vinului şi lucrul pentru roadele pământului. Ne mândrim cu toţi aceştia, dar mai ales cu cei 18 academicieni consemnaţi în averea noastră spirituală.
Generaţiile contemporane contribuie la rândul lor la progresul comunităţii şi implicit al ţării. Avem aici, astăzi o întreagă pleiadă de laureaţi pe care abia aşteptăm să-i facem cunoscuţi concetăţenilor. Bine aţi venit astăzi, 25 septembrie 2026, la cea de a IV-a ediţie a Galei Excelenţei Tecucene organizate de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Tecuci”, a spus printre altele Cătălin Măruță.
Apoi a dorit să salute primarul municipiului, Lucian Costin și să-l felicite pentru această inițiativă de recunoaștere a oamenilor de ispravă care excelează în toate domeniile.
La categoria „Antreprenoriat și sustenabilitate”, s-au acordat următoarele premii:
,,Diplomă de excelență pentru performanța în afaceri” – Companiei Comerciale VIDAFAN SRL, manager Viorel Florea – nu a putut fi prezent
Primul dintre premiile acestei ediţii a Galei Performanţei Tecucene celebrează o poveste de succes pur tecuceană, o companie care demonstrează că viziunea pe termen lung și managementul eficient pot transforma o afacere locală într-un adevărat gigant regional.
Înființată în anul 2005, cu o prezență solidă de peste două decenii pe piața comerțului cu amănuntul în magazine specializate, compania VIDAFAN SRL reprezintă un pilon de stabilitate și performanță pentru comunitatea noastră. Sub conducerea administratorului unic, Viorel Florea, compania a înregistrat o evoluție remarcabilă, devenind una dintre cele mai mari firme din Tecuci pe segmentul său. Astăzi, cu o echipă restrânsă și extrem de eficientă, de doar 11 persoane, VIDAFAN SRL a atins performanța de a genera, în anul financiar anterior – 2025, o cifră de afaceri impresionantă de peste 149 de milioane de lei și un profit net de peste 4,4 milioane de lei. Mai mult, anul acesta, compania și-a extins amprenta regională prin deschiderea unui nou punct de lucru în Brăila.
Prin eficiență economică excepțională, leadership vizionar compania are o contribuție majoră la bugetul local. Acesor realizări strict financiare li se adaugă şi implicarea directă în susţinerea unor persoane şi grupuri aflate în situaţii sociale dificile, prin participări apreciabile la dezvoltarea comunităţii locale.
„Diplomă de excelență pentru implicarea în dezvoltarea comunității locale” – Firma „DRUMUL BELŞUGULUI COOPERATIVA AGRICOLĂ” Tecuci, unitate agrocomercială, colectiv managerial local, manager ing. Ionuţ Pavel
DRUMUL BELȘUGULUI COOPERATIVA AGRICOLĂ Tecuci, cu sediul în strada Cuza Vodă nr. 12, este o companie organizată ca CA, înființată în anul 2019, cu o vechime de 7 ani. Activitatea preponderentă este cu activități de import și conexiuni comerciale cu piețe externe. Datele existente în Registrul financiar scot în evidenţă profilul şi performanţele acestei firme. Poziția în topul firmelor pe 2026 este una fruntaşă: Locul 2 în Top Afaceri Romania, localitatea TECUCI, domeniul 4621: Comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. Câteva date de bilanţ ale firmei: Cifra de afaceri pe 2025 = 38.818.777 RON, din care profit net = 114.092 RON (sumă dublă în comparaţie cu anul anterior 2024); Active circulante = 7.788.024 lei, iar Capitaluri proprii = 2.250.121 lei.
Prin eficiență economică, leadership vizionar şi un atent studiu de piaţă, compania are o contribuție majoră la bugetul local. Acestor realizări strict financiare li se adaugă şi implicarea directă în susţinerea unor persoane şi grupuri aflate în situaţii sociale dificile, prin participări apreciabile şi apreciate la dezvoltarea comunităţii locale. De remarcat că o asfel de firmă cu denumire optimistă în condiţiile dificile ale economiei actuale, se alătură, pe cât posibil, asociaţilor socio-umanitare din municipiu, în rezolvarea unor cazuri dificile de sănătate ori incluziune socială.
Diploma a fost înmânată de Monica Dinu, viceprimar al municipiului Tecuci.
Pentru categoria ,,Voluntariat și implicare civică”, se acordă un premiu, astfel:
Diplomă de excelență pentru activități remarcabile de voluntariat și implicare civică în comunitatea tecuceană” pentru Murguleț Luminița, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci s-a remarcat prin activităţi constante şi remarcabile de implicare civică constantă în comunitate.
Din propria inițiativă, a înființat și coordonat Clubul de prim ajutor „Sanitas”. Sprijinită de prof. Sechel Mirela a reuşit să desfășoare ateliere practice în întreaga comunitate. Printre colaboratori, se numără: Centrul Local „Oltea Doamna” Tecuci, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”, afterschool-uri, Academia de Prim Ajutor – Iași, unde a organizat o excursie sponsorizată pentru ca un grup de 20 de elevi să obțină certificare în prim ajutor, dar și o excursie la UMF „Carol Davila”, cu ateliere tematice. Din octombrie 2025, Murguleț Luminița activează ca președinte al Consiliului Școlar al Elevilor CNSH, realizând proiecte educaționale și caritabile cu ajutorul unei echipe de 30 de voluntari pe care îi coordonează. Printre cele mai semnificative se numără: „Zâmbete fără Bariere” – în colaborare cu Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Tecuci, unde haretiștii implicați desfășoară activități educative alături de copii, oferind prin colectă cadouri pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Coasta-Lupei.
Prin coordonarea proiectului „Voluntarii Haretiști” a oferit multe oportunități de învățare și orientare dincolo de sala de clasă: prin seria „Orientare în carieră”, elevii au reușit să descopere Detașamentul ISU Tecuci, unde Murguleț Luminița este voluntar la SMURD, dar și care sunt atribuțiile unui avocat, având o întâlnire alături de dna Mavrochefalos Rovena. A organizat activități culturale, alături de Muzeul „Teodor Cincu”, dar și evenimente de socializare și competiții sportive, căutând mereu sponsori pentru a sprijini eforturile elevilor și pentru a îmbunătăți condițiile mediului școlar.
Diploma este înmânată de Monica Dinu, viceprimar al municipiului.
Pentru categoria ,,Incluziune socială” se acordă:
„Diplomă de excelență pentru implicarea în susținerea persoanelor vulnerabile din comunitatea locală” – Școlii Gimnaziale „Ion Petrovici” din Tecuci, director prof. Maria Postea, unitate ce promovează o educație în care fiecare copil este acceptat, sprijinit și valorizat, indiferent de dificultățile de învățare, situația familială, mediul social sau parcursul educațional, cu accent pe incluziune la toate nivelurile demersului instructiv-educaţional şi socio-familial
Coordonarea acestor proiecte diverse şi eficiente derulate de întregul colectiv de cadre didactice şi personalul nedidactic, este asigurată de către directoare alături de cadrele didactice, elevi şi părinţi.
Incluziunea se regăsește concret în activitatea școlii. Sunt integrați 11 elevi cu CES, dintre care 4 beneficiază și de sprijinul părintelui însoțitor. Școala lucrează, de asemenea, cu elevi proveniți din centrul social și dezvoltă colaborări cu centrul pentru minori, pentru a facilita accesul la educație, integrarea și participarea acestora la viața școlară.
Prin programul „A doua șansă”, școala oferă posibilitatea continuării și reluării studiilor pentru persoane care, din diferite motive, au părăsit timpuriu sistemul de educație. Programul reprezintă una dintre cele mai concrete forme de incluziune, deoarece oferă o nouă oportunitate celor aflați în risc educațional și social.
Prin proiectul F-PNRAS -1-2022-0324, școala desfășoară activități de prevenire a abandonului școlar, sprijin educațional, recuperare a decalajelor și creștere a participării elevilor la educație. Aceste intervenții sunt orientate în special către copiii aflați în situații de vulnerabilitate și către cei care au nevoie de sprijin suplimentar pentru a rămâne conectați la școală.
Dimensiunea incluzivă este consolidată și prin Erasmus+EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ PRIN CULTURĂ ȘI TURISM- ENTREPRENEURIAL EDUCATION through Culture and Tourism-KA 21-SCH, proiectul AVE și colaborarea cu Teach for Romania, care creează contexte de învățare, dezvoltare personală, colaborare și deschidere către diversitate.
Demersul este completat de proiecte naţionale şi zonale precum „Albastru pentru solidaritate”, „Pași spre integrare – Primăvara din sufletul meu”, TEACH-ART-CES – „O lume în culori”, „România de poveste”, „Punguța cu două cărți”, „Povești pentru diversitate”, „Uniți prin joacă – Colegul nostru”, „Educație în parteneriat – familie, școală, comunitate”, precum și de activități de prevenire a bullyingului și de dezvoltare socio-emoțională.
Un rol esențial îl are și familia. Pe parcursul anului au fost organizate lectorate, ateliere părinţi-copii, târgul de toamnă, activități comune pentru copii, părinți și bunici, întâlniri de educație emoțională, activități dedicate tradițiilor și sesiuni de orientare școlară. Aceste demersuri urmăresc apropierea familiei de școală și consolidarea relației elev–părinte–profesor.
Prin toate aceste programe și parteneriate, Școala Gimnazială „Ion Petrovici” Tecuci demonstrează că incluziunea nu este doar un principiu declarat, ci o practică zilnică: recuperarea celor aflați în risc, sprijinirea elevilor vulnerabili, implicarea familiei, deschiderea către comunitate și oferirea unei șanse reale fiecărui copil.
Diploma a fost înmânată de Monica Dinu, viceprimar al municipiului Tecuci.
Pentru categoria ,,Artă, Cultură și promovarea tradițiilor locale”
„Diplomă de excelență pentru contribuția remarcabilă adusă în promovarea tradițiilor locale” – Asociația „ARPIA” Tecuci, preşedinte Comandorul (r.) Dorel Gheorghe Chiş
Filiala ARPIA Tecuci este premiată pentru contribuția remarcabilă la păstrarea, cercetarea și promovarea istoriei aviației române și, în mod deosebit, a rolului pe care Tecuciul l-a avut în dezvoltarea aeronauticii românești.
Prin activitatea desfășurată de-a lungul anilor, membrii filialei, sub preşedinţia comandorului (r.) Dorel Gheorghe Chiș, au recuperat, conservat și valorificat documente, fotografii, obiecte și mărturii legate de aviatorii și de istoria aerodromului de la Tecuci.
Filiala ARPIA Tecuci a contribuit la constituirea și dezvoltarea patrimoniului Muzeului Aviației din Tecuci și la transformarea acestuia într-un important spațiu de păstrare și promovare a memoriei aeronautice.
Prin cercetare, documentare, activități culturale și manifestări specifice dedicate aviației, demonstraţii aviatice şi de paraşutism, ARPIA Tecuci a readus în atenția comunității personalități și momente importante din istoria aeronauticii române, contribuind totodată la promovarea statutului Tecuciului de leagăn al aviației române.
Activitatea filialei reprezintă un exemplu de implicare civică și de responsabilitate față de patrimoniul local, demonstrând că memoria unui oraș poate fi păstrată și transmisă generațiilor următoare prin pasiune, perseverență și voluntariat.
Prin diploma aceasta, comunitatea tecuceană recunoaşte şi apreciază întreaga activitate dedicată păstrării și promovării patrimoniului aeronautic tecucean, contribuția la valorificarea istoriei locale și la promovarea municipiului Tecuci în rândul comunității aeronautice române.
Diploma a fost înmânată de consilierul local Eugen Doru Pelin.
„Diplomă de excelență pentru promovarea talentelor locale la nivel național sau internațional” – Constantin Ilaş, profesor de arte plastice, CNSH Tecuci
Profesorul de arte plastice, pictorul Constantin Ilaș de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan” din Tecuci promovează prin toate acţiunile sale talentele locale la nivel naţional.
El însuşi un artist desăvârşit, omul de la catedră a intuit că rolul său este acela de a insufla elevilor săi – ucenici în mânuirea penelului pe şevaletul unei viitoare pasiuni şi afirmări – dragostea şi respectul pentru actul artistic şi produsele acestuia. Şi i-a luat alături pe propriii elevi şi discipoli în organizarea mai multor expoziţii adresate publicului tecucean.
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci a găzduit între decembrie 2025 şi martie 2026 expoziția de pictură „Culorile timpului” cu lucrări ale artistului tecucean Constantin Ilaş. Manifestarea a fost organizată cu ocazia împlinirii a 153 de ani de la nașterea marelui pictor tecucean Gheorghe Petrașcu – 2 decembrie 1872 – o personalitate emblematică a artei românești.
Expoziția a reunit pe simeze câteva zeci de tablouri atent selectate, cu o tematică diversă. La fel procedează şi cu selecţia lucrărilor pe care elevii săi le expun la diferite manifestări expoziţionale. Vizitatorii au apreciat și admirat creaţiile acestui pictor valoros, tecucean, contemporan cu noi, care a ales pentru a doua oară în câțiva ani să expună lucrările sale spre bucuria concitadinilor iubitori de frumos.
Absolvent al Facultăţii de Arte plastice „George Enescu” din Iași şi în urma unor studii de pregătire în pictură bisericească, în prezent profesor de educație plastică la Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” și Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci, Constantin Ilaş a participat la numeroase expoziții de grup în Brașov și Tecuci, iar lucrările sale se regăsesc în colecții particulare din Franța, Luxemburg și Italia.
Expoziția „Culorile Timpului” a artistului tecucean s-a configurat ca o meditație vizuală amplă, situată la intersecția dintre spiritualitatea bizantină și sensibilitatea cromatică modernă. Lucrările prezentate au evidențiat atât măiestrie tehnică incontestabilă cât și o capacitate rară de a transforma subiectul în stare, conferind ansamblului o rezonanță autentică în peisajul artei contemporane.
Vizitatorii expoziţiei au remarcat că cele patru anotimpuri sunt, fiecare dintre ele, zugrăvite extraordinar. S-au regăsit în picturile expuse câteva elemente cromatice bine armonizate. Înteresante şi autentice au fost şi detaliile arhitecturale inspirate de la pavilionul spitalului din Tecuci, continuate de o extensie a portretisticii, către basmele româneşti sau orientale până spre aventurile gen corabia piraţilor într-o viziune artistică proprie pe care o transmite elevilor. Aceştia execută la clasă şi în afara orelor de curs, la un cerc de arte plastice şcolar, o paletă largă de tablouri cu subiecte şi tematici la nivelul lor de percepţie estetică. Profesorul şi pictorul Constantin Ilaş transmite şi tinerilor artişti crezul domniei sale că „Arta și abordarea subiectelor din pictură este pentru mine ca o evadare din cotidian pentru a nu ne lăsa copleșiți de lucrurile mărunte care ne afectează zi de zi”.
Diploma a fost înmânată de consilierul local Eugen Doru Pelin.
„Diplomă de excelență pentru promovarea culturii locale” – Ionel Necula, critic şi eseist, cronicar al evenimentelor spirituale locale, autorul unor lucrări publicate în aceşti ani, despre marii filozofi ai României: Ion Petrovici şi Emil Cioran
Monografia „Ion Petrovici – O viață sub spectrul filosofiei” de Ionel Necula, apărută la editura Academiei Române București, 2024, se alocă exhuastiv studiului științific detaliat și amplu, abordând personalitatea filosofului tecucean din toate punctele de vedere existențiale. Istoricul, eseistul, criticul literar, scriitorul și filosoful Necula însumează cu această carte o sută cinci zeci de titluri publicate până în acest moment, lucrări valoroase ce au ca teme de discuție diferite personalități ale vremii: Emil Cioran, Mihai Eminescu, Ion Petrovici, Natalia Negru, Ecaterina Cocuța Conachi, renumita serie de interviuri, portrete, cronici istorice și literare însoțite în cele douăzeci și șapte de ediții tipografice de „predoslovia” autorului, sub titlul binecunoscut „Uricar la poarta Moldovei de Jos”.
La sărbătorirea venerabilei vârste de 86 de ani a criticului şi eseistului Ionel Necula, în luna mai 2026, a avut loc şi lansarea volumului „Emil Cioran de veghe la devălmășiile lumii”. După alte mii de pagini închinate lui Cioran, scriitorul găsește forța necesară să ne surprindă încă o dată, în cel mai plăcut mod cu putință, cu o monumentală lucrare de 500 de pagini în format monografic.
Prin participările sale la viaţa spirituală a urbei, prin prezenţa sa în paginile unor importante reviste din ţară cum ar fi: Contemporanul, Ideea Europeană, Ateneu, Dunărea de Jos, Porto-Franco, Literatură și artă, Convorbiri literare, Luceafărul, Viața Românească, Revista de filosofie și multe altele, profesorul Ionel Necula promovează deopotrivă elemente ale culturii locale în context naţional. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Cetățean de Onoare al comunei Liești și al Municipiului Tecuci. Cităm în încheierea succintei prezentări-laudatio această apreciere a criticul literar Theodor Codreanu: „Ionel Necula a depășit complexele spiritului provincial și face, la Tecuci, cultură de nivel național”.
Diploma a fost înmânată de consilierul Doru Eugen Pelin.
Pentru categoria „Sănătate”, se acordă:
„Diplomă de excelență pentru profesionalism în actul medical” următorilor:
– Doru Pavel, asistent medical, secţia UPU, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci
Este un recunoscut şi apreciat profesionist cu înalte calități morale, etice. Un om gata oricând să ajute, calm, empatic, neobosit, care pregătește şi îndrumă tinerii asistenți și pune în slujba oamenilor suferinzi toate cunoștințele dobândite. Persoană de o rară finețe, cu răbdare și înțelepciune în tot ce face. Îl recomandă dorinţa continuă de a se autoperfecţiona, dăruirea, implicarea, o impresionantă decență. Posedă şi pune în aplicare un volum impresionant de cunoștințe, dobândit în ani de colaborare cu cele mai bune cadre medicale dintr-o secţie care solicită rapiditate în intervenţii, decizii salvatoare şi acţiune imediată.
– Aurelia Andronache – asistent medical, Secţia ATI, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci
Cadru medical cu experienţă, şi-a dovedit profesionalismul prin dăruirea față de pacienți, implicare, decență, empatie, etică și un volum impresionant de cunoștințe. Este o profesionistă cu înalte calități morale, etice. Un om calm, empatic, bun, care a dezvoltat, în întreaga carieră, legături cordiale atât cu pacienții, cât și cu ceilalți colegi. Un om gata oricând să ajute, care pune în slujba oamenilor suferinzi toate cunoștințele dobândite.
Diplomele sunt înmânate de consilierul Doru Eugen Pelin.



