
În audiență la Primăria Tecuci. Cea mai întâlnită doleanță
La audiențele pe care le acordă periodic primarul Municipiului Tecuci – Lucian Costin nu există o ierarhie a problemelor, fiecare dintre ele este importantă.
„Tratez fiecare doleanță cu foarte mare seriozitate și sentimentele de satisfacție atunci când tecucenii pleacă mulțumiți din Primărie sunt pe măsură. Ușa mea este mereu deschisă, încurajez dialogul, este singura cale prin care putem rezolva mare parte dintre probleme”, sublinia în 2 octombrie primarul tecucean.
Joi, 9 octombrie 2025, în studioul Reperul Tv, edilul a fost întrebat care sunt cele mai dese probleme care îi sunt aduse la cunoștință de către tecuceni în cadrul acestor audiențe.
„Problemele sunt de toate categoriile. Fiecare problemă este tratată cu mare atenție și încerc să o rezolv cât de repede. Unele dintre ele nu pot fi rezolvate pentru că nu țin de Primărie. Eu mă bucur că tecucenii în continuare trec pragul primăriei și au încredere în primar, în această instituție până la urmă, pentru că văd un sprijin în ceea ce facem noi”, a declarat primarul Lucian Costin.
Edilul îndeamnă cetățenii să se înscrie la audiențe și să participe la aceste întâlniri pentru că întotdeauna se căută, pe cât se poate, să se rezolve problemele acestora.
„Există o categorie de solicitări cu un grad mare de recurență și anume locuințele sociale. Avem câteva în lucru depuse către finanțare, dar pentru că în acest an bugetul statului a fost cum a fost, sperăm ca de anul viitor să primim și noi finanțare pe aceste obiective, să creăm cât mai multe locuințe, atât pentru cei care sunt în dificultate și mai ales tineri”, a precizat primarul tecucean.
În anii care au trecut, municipalitatea a alocat câteva locuri pentru case, în prezent intenționează să construiască apartamente.
„Vreau să construim pentru tineri, pentru că un oraș fără tineret este un oraș mort. Și noi, într-adevăr, avem o pierdere pe această zonă, cred că în toată Moldova avem această problemă”, a adăugat edilul, vorbind despre migrația tineretului către orașele mai mari sau către orașele din afara țării.
Primarul Lucian Costin privește spre viitor cu încredere: „Mă bucură faptul că au început oamenii să revină acasă, pentru că salariile, mai ales în zona de construcții, sunt destul de tentante și atunci oamenii care lucrează în afara țării preferă să vină în România să lucreze pe bani ceva mai puțini, dar cu cheltuieli mai reduse”.


