Băut și fără permis. Transportat la spital după ce a ajuns cu tractorul în șanț

 

Vineri, 12 decembrie 2025, la ora 21:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență, privind faptul că în satul Ionășești, comuna Nicorești, județul Galați, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Nicorești, în timp ce conducea un tractor agricol neînmatriculat/neînregistrat, pe DC 69, strada Ștefan cel Mare, din aceeași localitate, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, intrând în șanțul de pe marginea drumului.

Conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru vreo categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.