Sancțiuni în cuantum de 458.000 de lei. 64 de permise reținute de polițiștii gălățeni

 

În intervalul 12 – 14 decembrie 2025, polițiștii gălățeni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în județul Galați.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice. S-a acționat preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 151 de solicitări, dintre acestea 122 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 1092 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 458.000 de lei. Dintre acestea, 585 au reprezentat avertismente.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 64 de permise de conducere, dintre care 15 pentru depășirea vitezei legale, 7 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 42 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost retrase 15 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 13 infracțiuni la regimul rutier, se arată în comunicatul IPJ Galați.