
Ada Milea în recital pe scena tecuceană
În cadrul Salonului de carte Libris, Casa de Cultură, în colaborare cu Primăria Tecuci și Biblioteca municipală „Ștefan Petică”, vă invită vineri, 20 februarie 2026, ora 18, la Sala „Ion Petrovici” pentru un recital de muzică folk susținut de îndrăgita interpretă Ada Milea.
Ada Milea s-a născut la Tg. Mures, în 5 august 1975. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş și a fost angajată a Teatrului Naţional din Tg. Mureş. Ada alege cariera de artist independent și are numeroase concerte în țară și în Marea Britanie, Statele Unite, Franţa, Belgia, Spania, Germania, Elveţia, Olanda, Italia, Suedia, Polonia, Ungaria, Israel, Finlanda şi Republica Moldova. Este deținătoare a mai multor premii naționale și internaționale pentru muzica unor spectacole.
„Un salon de carte nu este doar un spațiu de expoziție, ci un loc de întâlnire între forme de poveste: scrisă, rostită, cântată. Ada Milea face exact asta – transformă literatura în experiență muzicală”, este mesajul organizatorilor, care ne promit „o experiență unică în peisajul cultural tecucean”.
La reușita evenimentului își vor da concursul cantautorul tecucean Cristi Corcioveanu și interpreți ai Clubului de Folk de la Casa de Cultură Tecuci.
Intrarea este liberă. Sunteți așteptați!



