Elevii din județul Galați din nou pe podiumul de premiere la Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas” de la Rm. Vâlcea

 

Județul Galați se remarcă din nou pe harta performanțelor educaționale naționale la disciplinele Geografie și Istorie prin rezultatele deosebite obținute la Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”, desfășurat în data de 31 ianuarie, la Rm. Vâlcea.

Un grup format din 24 de elevi dedicați, proveniți din mai multe unități de învățământ din zona orașului Tecuci și din mediul rural – Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci, Școala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci, Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza” Tecuci, Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci, Școala Gimnazială Munteni și Școala Gimnazială Drăgănești – a reprezentat cu cinste județul la această competiție de de tradiție la care au participat aproximativ 1000 elevi din toată țara.

Sub atenta îndrumare a cadrelor didactice Prof. dr. Barbu Oana, Prof. Lupu Ica, Prof. Voinea Dumitru și Prof. dr. Barbu Ionuț, la disciplina Geografie și Parascan Valentina, la disciplina Istorie, elevii au obținut rezultate remarcabile: 19 distincții, confirmând munca susținută, pasiunea pentru cunoaștere și spiritul competitiv al acestora.

Acest succes demonstrează, încă o dată, că performanța și succesul se construiesc prin prin colaborare, perseverență și implicare constantă, atât din partea elevilor, cât și a profesorilor care îi ghidează și stimulează pe elevi. Rezultatele obținute aduc prestigiu școlilor participante și contribuie la consolidarea imaginii județului Galați ca spațiu al unei educații de calitate.

Mulțumiri speciale se îndreaptă către Asociația Balinte Ionela, BNP Manoliu Ionuț, Artesana și Gavrilă Claudiu, al căror ajutor a făcut posibilă acoperirea cheltuielilor necesare transportului la Rm. Vâlcea. Implicarea acestora reprezintă un exemplu de solidaritate și susținere reală a educației și performanței școlare.

Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute, profesorilor pentru dedicare și profesionalism și tuturor celor care au contribuit la acest frumos succes! Județul Galați are motive reale de mândrie – viitorul este pe mâini bune.

 

Prof. Dr. Barbu Constantin Ionut