Neștiut nu este omul pierdut în mulțime, omul masificat și identificat cu turma, cu gloata. Neștiut este omul declarat public ca anonim și nedemn de a fi știut, cunoscut sau recunoscut. Neștiut și necunoscut este cel care este și trebuie să rămână necunoscut.

Verdictul nu-l pune el, anonimul, îl pune cei îndreptățiți / însărcinați cu această calitate. Până la urmă aceasta este esența democrației – afirmarea nestingherită a meritocrației și o corectă competiție a valorilor, a competenței și a calității umane, dar tot democrație numim și dreptul păduchilor de a-și devora leul, de a-l devaliza până la anonimizare.

Am gustat și eu din această azimă nedeospită, i-am simțit gustul de aguridă și de măcriș uscat la soare. Îmi amintesc că atunci când Casa de Cultură a omagiat nu mai știu ce aniversare a împărțit cu nemiluita diplome de excelență la circa 200 de persoane. Mulți dintre premiați își legitimau această sublimă recunoaștere prin faptul c-au trecut și ei pe trotuarul din fața instituției ceea ce trebuia recunoscut ca o performanță culturală. N-am figurat printre cei fericiți, dar nu m-am revoltat, am înțeles că s-a folosit o grilă mai pretențioasă care-mi depășea posibilitățile mele. După mulți ani am amintit fostului manager al instituției această anonimizare radicală, dar explicația m-a lăsat, vorba aia, bouche bee. Valoarea dvs, mi-a spus, nu stă într-un carton.

Pauvre Aristotel, cum ai putut crede că ceea ce este valabil pentru toți, este și trebuie să fie valabil și pentru fiecare în parte! Cum de-ai putut crede că o idee atât de simplă – dictus de omni et de nullo – poate, ea singură, să gireze corectitudinea gândirii corecte, că, iată, la Tecuci a apărut cineva mai doxat decât tine care știe că se pot face excepții, că nu tot ceea ce se cuvine tuturor, ți se cuvine și ție?

Încă ceva: anual se organizează la Tecuci o expoziție cu cărțile apărute în anul anterior. Este o manifestare importantă inițiată de Ghiță Nazare la Casa Pensionarilor din Galați. Știu că atunci când a fost gândită, cu 4 sau 5 ani în urmă am fost consultat și eu asupra felului cum ar trebui organizată mai bine. S-a pus atunci și problema unor modeste recunoașteri. În acest sens, a fost consultată și primăria din Tecuci, dacă poate asigura o minimă recunoaștere. Nu știu cu cine s-a vorbit, dar i s-a răspuns că Tecuciul va organiza singur o acțiune asemănătoare, ceea ce s-a și întâmplat și va căuta atunci și o altă formă de recunoaștere decât obișnuitul carton, sigur, de excelență.

Ca tot ce cade pe teren tecucean s-a degradat repede, mult mai repede decât ar fi fost de așteptat. Dintr-o acțiune publică, destinată unui număr mare de vizitatori, a devenit una intimă, vizitată, în cazul cel mai fericit, de 10 persoane.

Aș fi voit, în 2024, să nu mai particip la acest simulacru de manifestare culturală, dar am cedat, în cele din urmă, insistențelor și am expus ultima mea apariție. Este vedeta expoziției, mi s-a spus, Editura Academiei înseamnă ceva care depășește obișnuitul provincial. Spre surprinderea mea, atunci când expoziția a fost comentată în revista Tecuciului, nu s-a amintit nici un cuvânt despre modesta mea participare. Autorul a trecut în revistă toate exponatele, sigur după nivelul său de înțelegere, dar nici un cuvânt despre ceea ce mă asigura că va fi vedeta expoziției.

Am scris cu tristețe aceste rânduri și n-aș vrea să se înțeleagă că sunt amator de recunoașteri. O apreciere venită din partea unui autor pentru care un Ștefan Leca sau Aurel Scarlat sunt superiori oricărui alt scriitor nu doar că nu mă onorează, dar conferă anonimatului o valoare preferabilă. Ceea ce foștii deținuți politici spuneau despre închisoare aș putea repeta și eu pentru calitatea de neștiut și nerecunoscut: binecuvântat fii anonimule!

Ionel Necula