De Ziua Veteranilor de Război, o nouă lansare de carte a prof. scriitor Virgil Pavel – FOTO

 

Ziua Veteranilor de Război este un moment de profundă recunoștință dedicat celor care au așezat integritatea și libertatea țării înaintea propriilor siguranțe. Miercuri, 29 aprilie 2026, când îndrăgitul nostru tecucean Gheorghe Arhip trăiește alături de noi de peste 37.600 de zile, Casa de Cultură Tecuci cu sprijinul necontenit al Primăriei a organizat o nouă lansare de carte  legată de acest eveniment.

Este vorba de noua lucrare a profesorului Virgil Pavel cu titlul „Gheorghe Arhip, veteranul tecucean de  103 ani”. De altfel, în cadrul ședinței CL din 30 noiembrie 2024, acestui minunat om i s-a decernat și titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Tecuci, acesta deținând și gradul de Maior în retragere. Să mai amintim faptul ca Gh. Arhip este născut la data 14 februarie 1923 în comuna Matca, cu părinții Ioniță și Maria, fiind al patrulea din cei 11 copii ai acestei familii.

 Acum, manifestarea de lansare a noii cărți a fost deschisă de managerul Casei de Cultură – Cristian Gabriel Călugaru care, după ce urează un călduros „Bun venit” tuturor participanților la eveniment, ne reamintește că este și Ziua Veteranilor de Război, unul din ei fiind și Gheorghe Arhip, iar această carte a prof. Pavel este o reeditare mai completă a celei realizate de același autor atunci când veteranul Ahip a împlinit vârsta de 100 de ani.

A fost invitat să ia cuvântul primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, care începe prin a ne spune că pentru dânsul este o mare bucurie să fie din nou alături de tecuceni și oameni de cultură la această lansare de carte. Apreciază tot ce a realizat până acum profesorul Virgil Pavel. Regretă că Gheorghe Arhip nu poate fi prezent și acum în sală, dar o delegație a Primăriei se va deplasa acasă la acesta pentru a-l felicita și cu această ocazie. Mă bucur, continuă primarul, să văd în sală și mulți  elevi, care trebuie să cunoască istoria și activitatea acestui municipiu. Mulțumesc încă odată distinsului profesor Pavel și vom fi mereu alături de dânsul și de oamenii care fac ceva pentru cultura locală.

 Profesorul Pavel mulțumește primarului pentru cuvintele frumoase care i-au fot adresate. A fost invitat la masa de pe scenă profesorul Vasile Ghica, pentru a ne vorbi despre carte și autorul cărții.

Profesorul Ghica ne spune că Virgil Pavel, după peste 40 de ani de activitate ca profesor de matematică, după pensionare s-a dedicat scrisului și, astfel, în 10 ani a scos de sub tipar 17 cărți cu teme diferite, de la amintiri din familie și din viața de profesor, despre un medic, despre un sculptor și iată, acum, despre un cadru militar. Apreciază la acest nou volum motto-ul ales din spusele marelui N. Iorga „Văd mai bine viitorul, dacă mă urc pe umerii strămoșilor”!

 În deschiderea cărții, găsim cuvântul Arhiepiscopului Dunării de Jos – Casian Crăciun, dar și Cuvântul Înainte care aparține prof. doctor Cezar Ungan. Urmează apoi capitole cu referire la date biografice, apoi date despre comuna Matca și orașul Tecuci, dar și numeroase diplome și distincții primite de Gheorghe Arhip. Un material interesant este cel cu invitația primită de la Regele Mihai de a participa la adunarea din Parlamentul României din 25 octombrie 2011. 

Apoi, în Anexa 1 găsim un număr de 42 de diplome și distincții primite dar și un număr de 50 de fotografii din viața veteranului Arhip. Foarte interesant este faptul că, din documente, reiese că în cele două Războaie Mondiale, numărul militarilor căzuți la datorie este de 830.000 la care se mai adaugă încă 500.000 din populația civilă.

Cel mai longeviv veteran de război din lume trăiește în România, are vârsta de 113 ani – fiind născut la 28 mai 1913 în comuna  Galicea – Vâlcea și până la 103 ani citea Biblia și presa fără ochelari. Mai are 3 copii în viață, 15 nepoți, 8 strănepoți.

Profesorul Ghica continuă prin a menționa meticulozitatea autorului în studierea documentelor, corectitudinea acestora și apreciază și ziua aleasă pentru aceasta lansare – Ziua Veteranilor de Război.

 Autorul, prof. Pavel: „Am dorit să scriu și această carte pentru că aceasta a fost ambiția mea și mă bucur că am reuțit. Apreciez și eu prezența în sală a mai multor elevi, alături de foștii mei colegi profesori și chiar actuali profesori.”

Despre lucrare au mai vorbit părintele protopop Cornel Păduraru, preotul Petru Ojoc, Mariana Enache și fosta profesoară universitară Servila Oancea, care a activat la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, cea care, după 50 de ani de activitate la Iași, a revenit în orașul ei drag, Tecuci.

Subsemnatul am intervenit spunând că am o dublă bucurie prin faptul că am lucrat la Vitimas 30 de ani alături de maistrul Gheorghe Arhip și l-am avut profesor de matematică pe Virgil Pavel.

În final au fost înmânate cărți participanților la eveniment, iar noi apreciem reușita acestei activități.

 

Iancu Aizic