Tecuci – Sufletul Cercetășiei Românești

 

În 1925, tecucenii au ridicat prima statuie din lume în memoria cercetaşilor eroi. În iunie 2026, se împlinesc trei decenii de la dezvelirea celui de al doilea monument.

Să căutăm izvorul!

De unde începe istoria acestei mişcări care a învolburat, în numai câţiva ani, energiile juvenile ale planetei?

A fost odată ca niciodată… un lord, cu numele Robert Baden Powell. Era cu totul deosebit faţă de semenii lui. Nimănui nu-i trecuse prin minte, până atunci, să-i ajute pe tineri să-şi organizeze timpul liber. Adulții îi considerau rătăciți, fără pasiuni şi fără idealuri. Le lipseau valorile elementare, cum ar fi: respectul faţă de ţară, de semeni, de natură, de valori etc. (Doamne, cum se mai repetă istoria!)

S-a retras, în 1908, pe o insulă cu un grup de tineri cu care a dialogat, s-a jucat şi le-a pus în priză imaginaţia. A scris apoi o carte, devenită, în scurt timp, celebră: „Scouting for Boys.” Şi în numai câţiva ani, planeta s-a umplut cu cercetaşi. Îndemnul lui a electrizat mapamondul. Parcă ar fi apărut o nouă religie:

„Străduiţi-vă, dragi cercetaşi, să lăsaţi lumea un pic mai bună, decât aţi găsit-o, când v-aţi născut!”

Un imens tratat de morală îmbrăcat în doar câteva cuvinte. Cât de mult ne-ar trebui şi acum o asemenea minte genială!

Dar, în definitiv, ce este Cercetăşia?

Este o organizație apolitică, bazată pe voluntariat, care îşi propune să dezvolte la tineri însuşiri individuale ca vigoare, îndemânare fizică, iniţiativă, curaj, demnitate, onoare, precum şi însuşirile sociale şi umanitare ca: solidaritate, toleranţă, nonviolenţă, patriotism etc.

Legea Cercetaşului cuprinde următoarele îndatoriri:

1. Cercetașul își iubește patria sa, România și pe toți cei care trăiesc în ea

2. Cercetașul este loial și respectă cuvântul dat, nu minte, este curat în gând, în vorbă și în faptă

3. Cercetașul este util și își ajută semenii în orice situație; este un prieten pentru toți și frate cu toți cercetașii

4. Cercetașul este econom și cumpătat, este îngăduitor cu alții și sever cu sine; își îngrijește corpul și duce o viată sănătoasă

5. Cercetașul iubește și ocrotește natura și este bun cu animalele

6. Cercetașul își respectă și ascultă părintii, șefii, profesorii și este disciplinat în tot ceea ce face

7. Cercetașul este credincios și respectă credința celorlalți

8. Cercetașul este curajos și încrezător în puterile sale, vioi și plin de însuflețire

9. Cercetașul iubește învățătura și la rândul său învață și pe alții

10. Cercetașul se străduiește să facă în fiecare zi o faptă bună, oricât de neînsemnată ar părea ea.

Marșul Cercetașilor este creația poetului și epigramistului Cincinat Pavelescu.

În România, primele formaţiuni s-au înfiinţat în 1912, prin Decret Regal. Graţie efortului depus de câteva pesonalităţi de seamă (N. Iorga, Gh. Munteanu Murgoci, N. Titulescu, Gr. Antipa, Simion Mehedinţi), în anul următor, se pun bazele organizației „Cercetaşii României.” Au activat apoi ca cercetaşi: Mircea Eliade, Al. Brătescu-Voineşti, Vasile Militaru, Cincinat Pavelescu, George Călinescu, Radu Vulpe. „Cercetăşia, aprecia N. Titulescu, contopeşte toate energiile neamului într-o mare şi nemărginită dragoste de ţară.”

Legea a fost votată în Parlament pe 2 februarie 1915.

Cercetaşi de Tecuci

Cohorta „Oltea Doamna” din Tecuci este printre cele mai vechi formaţiuni de acest fel din ţară. Ea a fost înfiinţată în 1915. Avea ca semn distinctiv eşarfa violet şi număra 150 de membri. În fruntea ei se afla E. Ovid Gherghel, prefectul judeţului Tecuci.

Mărturiile rămase de la cercetaşii vremii sunt impresionante. Asociaţia a contribuit, în mod substanţial, la formarea conştiinţei naţionale a tineretului şi a populaţiei, în general, factor esenţial în perioadele istorice când identitatea şi independenţa unui popor sunt în pericol.

Jertfa de sânge

În timpul Primului Război Mondial, câteva mii de cercetaşi s-au acoperit de glorie în zona noastră. Unii au luptat direct pe front în calitate de ostaşi sau chiar subofiţeri (cazul eroinei Ecaterina Teodoroiu), copii de trupă sau călăuze (Măriuca Zaharia ş.a.). Alţi cercetaşi au lucrat ca telefonişti, poştaşi, ori îngrijeau răniţii din spitalele.

La sfârşitul lunii decembrie 1916, circa două mii de cercetaşi (adolescenți, între 14 şi 16 ani) din diverse localităţi din Muntenia și Oltenia au venit la Tecuci, în spatele frontului, ca să dea o mână de ajutor autorităţilor. Mulţi dintre ei au murit: de gloanțe, de tifos, de foame sau de ger. Se spune că numai 49 dintre ei s-au întors la familiile lor. Să ne mai gândim şi la tinerii români (circa 70.000) din Transilvania, care dezertau din armata austro-ungară (cei prinşi erau spânzuraţi – vezi cazul Emil Rebreanu) şi luptau alături de ostaşii noştri (vezi vol. Eroi la 16 ani de Alex. Daia).

Odiseea unei statui

Războiul s-a încheiat nesperat de bine pentru noi. România era „dodoloaţă”, aşa cum nu mai fusese de aproape 2000 de ani. Era momentul ca, pe lângă efortul reconstrucţiei, să ne manifestăm recunoştinţa faţă de eroi. Entuziasmul a fost general. În fiecare sat s-au ridicat monumente în amintirea celor căzuţi pe front. La Mărăşeşti s-au început lucrările, finalizate mai târziu, ale unui Mausoleu naţional. Virgil Mironescu, primarul Tecuciului, a realizat, prin subscripţie publică, Statuia Cercetaşului – Primul monument din lume închinat tinerilor eroi. A fost creaţia sculptorului A. Consantinescu de la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Pe placa frontală de pe soclul statuii se aflau următoarele inscripţii:

„În amintirea cercetaşilor morţi pentru ţară în 1916-1918” şi „Acest monument s-a ridicat sub D-nia Majestăţii Sale Ferdinand I, Regele tuturor românilor şi a Augustei Sale soţii, Regina Maria”.

Festivitatea de inaugurare a avut loc la 16 iunie 1925, în prezenţa A.S.R. Principele moştenitor Carol, Comandantul Marii Legiuni a Cercetaşilor din România şi a unui impresionant număr de cercetaşi veniți din toată ţara.

În 1992, din inițiativa și eforturile unui profesor (autorii unor lucrări istorice locale nu-i precizează numele) s-a reînfiinţat Cohorta „Oltea Doamna”, reuşindu-se să se învingă multiple prejudecăţi şi inerţii. Ziua de 21 Mai a redevenit Sărbătoarea Naţională a Cercetaşilor din România şi se oficiază la Tecuci.

Din 1992, cercetaşi din diferite zone ale ţării (circa 15.000, în cei 21 de ani) au venit la Tecuci, ca să participe la manifestări specifice organizației. În 1996, cu sprijinul financiar al Primăriei Tecuci și al Fundației pentru Județul Tecuci, sculptorul tecucean Dan Mateescu a realizat o nouă statuie. Tinerilor li s-a făcut cadou o insulă, unde își instalează corturile, organizează spectacole, festivitatea de premiere, focul de tabără, program dansant etc. A doua zi, toată suflarea se deplasează la una dintre pădurile din jur (Buciumeni, Țigănești, Furceni, Adam) unde desfășoară programe adecvate. În a treia zi, are loc defilarea patrulelor, cu fanfară, de la insulă, la statuie (circa 1 km), unde, după cuvântările oficiale și depunerea de coroane, noii cercetași depun emoționanta Promisiune (jurământ).

Aducem mii de mulțumiri cadrelor didactice: Elena Pârlea (Matca), Maria Lăpșneanu (Țigănești), Sofia Munteanu, Eleonora Stamate, Viorica Sava, Mihaela Munteanu (Tecuci) care, în calitatea de lideri ai Centrelor locale, au dat strălucire cercetășiei de pe aceste meleaguri. Îmbucurător este faptul că și alți primari, care au funcţionat în această perioadă de timp (Eduard Finkelstein, Daniel Gerhadt Ţuchel şi Lucian Costin), s-au dovedit a fi foarte buni prieteni ai cercetaşilor.

Trăim vremuri cumplite! Ne cad în cap, din ce în ce mai des drone rusești, dobrogenii se ascund mereu prin adăposturi subterane, iar noi ne-am plictisit să ne tot omagiem eroii.

Practicată cu pasiune, entuziasm și responsabilitate, Cercetășia ne-ar putea conduce spre o mult dorită ,,Redeșteptare Națională”.

Experiența impresionantă a tecucenilor poate fi de bun augur întregii Românii, țară răvășită mai rău ca niciodată.

 

Vasile Ghica, lider fondator al Centrului Local Tecuci