La mulți ani, nene Iancule!

 

În numerologie și spiritualitate, numărul 82 este un simbol al abundenței. Al echilibrului și al colaborării. Al parteneriatului și al încrederii.

Pe 11 iulie, Iancu Aizic (patronim de patriarh biblic – „Aizic” fiind pronunția anglicizată a lui „Isaac”, fiul Sarei și al lui Avraam!), bine-cunoscutul ziarist tecucean, cronicar al evenimentului cultural local și nu numai, de peste 30 de ani, împlinește o vârstă patriarhală: 82 de ani! Iar semnificațiile numerologice, de la începutul acestui text encomiastic, chiar se regăsesc cu plenitudine și onestitate în omul Iancu Aizic, așa cum îl cunosc : echilibrat, excelent colaborator, excelent partener, generos și de încredere.

La mulți ani, nene Iancule!

Am avut privilegiul ca pe întreaga existență a publicației Observator T (publicație pe care am deținut-o și manageriat-o între 1993 și 2011), Iancu Aizic, „nenea Iancu”, să îi fie unul dintre cei mai harnici și mai responsabili redactori, cu o semnătură citită, ediție de ediție.

Publicist al faptului cotidian cu semnificații și rezonanțe importante în comunitate și al faptului cultural, pedant și acribios în redactarea articolelor, Iancu Aizic își continuă misiunea de martor și observator și azi, în publicațiile timpului, și în calitate de membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (căruia cu bucurie, în urmă cu ani, i-am semnat recomandarea, ba chiar și o prefață la una dintre cărțile domniei-sale). Fapt pentru care întreaga comunitate îl admiră și încurajează.

Iată că, de pe 11 iulie 2026, Nea Iancu și cei 82 de ani ai săi vor avea și mai multă greutate gazetărească, patriarhală, (în Tabelul Periodic al Elementelor al lui Mendeleev, numărul 82 este al plumbului) în viața noastră a celor care viețuim în locul acesta.

Să ne trăiești, nene Iancule! La mulți ani, alături de cei dragi și apropiați!

 

Dan Vîță