Cercetări privind decesul unui bebeluș

 

Sâmbătă, 1 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au fost sesizați, prin apel la numărul 112, de către o femeie din localitatea Negrilești, județul Galați. Aceasta anunța faptul că un bebeluș în vârstă de 10 luni, fiica vecinilor săi, nu mai respiră.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la adresa indicată, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, minora fiind găsită în stare de inconștiență.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, ulterior, la spital, a fost constatat decesul acesteia.

Trupul neînsuflețit al minorei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs această tragedie, transmite IPJ Galați.