Peste tot toamna se instalează cu melancolii și nostalgii de tot felul, doar la noi, la Tecuci, a debutat cu o veste plină de jale și de tristeți neobișnuite. În acest început de toamnă, poetul Dan Vîță a fost rânduit să restituie Cerului bruma de țărână pe care vremelnic a purtat-o prin lume, prin timp și prin istorie.

Când l-am cunoscut – dar asta s-a întâmplat, o-ho-ho cu multe decenii în urmă – era un tânăr ambițios, isteț, ager la minte și cu talent literar de invidiat. L-am creditat de la început și l-am încurajat ca pe o promisiune cu șanse reale de a se afirma în peisajul literar românesc.

Îmi aduc bine aminte. Fără să-l anunț, am selectat 10 poezii din ceea ce aveam în portofoliul cenaclului și le-am transmis la concursul Eminescu de la Suceava, pentru evaluare. A fost unul dintre premianți și a fost primul lui succes literar recunoscut public. Revoluția din decembrie l-a găsit la Suceava.

A scris cele mai frumoase poezii de dragoste. Așa cum stă bine unui poet, era veșnic îndrăgostit. Avea un potențial erotic așa de bogat că putea alimenta încă multe volume de versuri. El n-a scris poezii ca toți poeții, a scris Erotezii. În viziunea lui poezia se justifica și-și avea legitimitatea în măsura în care se deconta dintr-un sentiment, dintr-o mare pasiune, dintr-o trăire afectiv-emoțională. Sunt convins că viitoarele antologii privind evoluția poeziei de dragoste la români îi va acorda un spațiu generos și deplin meritat.

Multe din evenimentele care au urmat, unele dintre ele tulburi și încurcate, ne-a găsit pe aceeași baricadă. Alcătuiam, împreună cu alte conștiințe lucide o echipă și gazeta Observator T, editată săptămânal sub coordonarea sa. A fost multă vreme tribuna unei viziuni lucide, libere și neîncolonate. A făcut, atât cât i-a stat în putință, de cap limpede la tâmpla Tecuciului, și a fost vectorul, platforma cetățenească din care orașul afla sensul și direcția oportună.

Toate toamnele sunt triste și melancolice, dar cea care s-a lăsat peste Tecuci a fost copleșitoare. Ne-a lăsat cu un poet mai puțin, dar și fără o conștiință activă, fără un catalizator care să ne mobilizeze și să ne pună în rosturi. A plecat odată cu cocoarele și sper ca acolo unde ajunge să găsească mai multă căldură decât a avut în viață.

Noapte bună, dragul meu și Dumnezeu să-ți găsească un loc prin apropierea tronului său de lumină și îndurare.

Ionel Necula