– Îți place muzica… mare, clasică?

– Da.

– Cum ai ajuns să o îndrăgești?

– Povestea e… lungă, dar încerc să o simplific. Dirigintele meu de la liceu era îndrăgostit și era meloman. Ne-a invitat și pe noi la un concert simfonic popular. Inculți și zgomotoși, noi am început să facem haz privind configurația unor instrumente muzicale și de gesturile dirijorului. La pauză, am dat bir cu fugiții, pentru că aveam meci de fotbal cu cei de la clasa paralelă. Ajuns, după câțiva ani, student la Iași, mi-am luat abonament anual la Filarmonică, dar și la teatru. Dirigintele mi-a dat o pastilă, pe care am respins-o, dar puțină substanță vindecătoare a rămas sub limbă și mi-a făcut bine.

– Dar după ce ați ajuns profesor, ați transmis… pastila?

– Din primul salariu, mi-am cumpărat pick-up și i-am invitat la foarte multe audiții. Dar o întâmplare, m-a uluit. Se inaugura Teatrul de vară. Intrarea liberă, sala plină cu puști îndopați cu manele. În program, pe lângă câteva nume grele din Capitală, un profesor local, George Băicoianu, renumit interpret de canțonete. După prima piesă, fluierături violente. După alte 2-3, la fel. Interpretul fuge la cabine, hotărât să se retragă. Organizatorii îl readuc pe scenă. Fluierături mai scad în intensitate, apoi se opresc. Iar după ultima piesă, ropote de aplauze. Formidabil! După cca jumătate de oră, niște copii sărmani, fără nicio educație muzicală, au intuit valoarea.

Acum însă, tecucenii au la dispoziție Ateneul Fundației Pelin, unde vin și cântă gratuit celebrități mondiale, în fața unui public, uneori, destul de redus. După câteva zile, aceiași artiști se desfășoară pe scena Ateneului bucureștean, unde biletul de intrare se ridică la o mie de lei. Și atunci, îi întreb pe învățători, diriginți și părinți, când aveți sub aripa dvs. un copil excelent, de ce nu-l iei de mânuțe și să-l duci la un concert de înaltă clasă? Poate se iscă „o logodnă” afectivă sau chiar estetică.

– Cum a făcut primarul Cotoranu dintr-o comună săracă…

– Da, care în câteva autobuze a adus la Ateneu „tot ce mișcă”, la un superb concert de pian. Când există voință și pasiune se pot naște adevărate minuni.

Așa este. Să auzim zicerile.

„E bine să îmbătrânești ca vinul, nu ca… brânza.”

„Un bărbat uită că l-a înșelat nevasta, numai dacă face Alzheimer.”

„Cei veniți cu pluta nu sunt frați cu cei plecați cu sorcova?”

Și gluma?

– Vă rog o vodcă!

– Sunteți la spital!

– Atunci, băgați-o în perfuzie!”

Vasile Ghica

([email protected])