
Meci în deplasare pentru handbalistele tecucene
Astăzi, 12 noiembrie 2026, ora 17, echipa de handbal feminin CSS Tecuci întâlnește în deplasare echipa CSC Viitorul Berești Tazlău. Partida are loc la Sala Trotuș Comănești, jud. Bacău.
Întâlnirea se desfășoară în cadrul etapei a VIII-a a Campionatului Național de Handbal Feminin U17, Serie A.
În etapa a VII-a, rezultatul final în partida CSS Tecuci – ALH Dinamic Focșani a fost 23 – 31.
„Fetele au luptat și au încercat să facă un joc cât mai bun, însă greșelile și oboseala și-au spus cuvântul. Rămânem cu lecțiile acestui meci, conștiente de ceea ce avem de îmbunătățit și motivate să revenim mai puternice la următoarea partidă”, este mesajul handbalistelor tecucene.
Succes!



