
Picătura de cultură (6)
– Vine, vine Festivalul Aforismului!
– Cum a ajuns această manifestare culturală atât de cunoscută în lume?
– Avem câteva elemente forte, neexperimentate în alte zone.
– Anume?
– În toată țara și dincolo de granițele ei, există sute de întruniri de genul acesta. Dar, de obicei, participanții sunt, de regulă, spectatori pasivi. Fac totuși și ei ceva: își scot telefoanele mobile și zapează. La noi, îndeosebi elevii, sunt actori. Ei citesc, interpretează, pun întrebări, răspund la întrebări, inventează jocuri etc. Apoi, am adus ca președinți de onoare personalități ilustre de la Sorbona, Nantere, Beirut, Chișinău, București etc. Aceștia se întrețin cu participanții, fac schimb de opinii, prezintă lucrări de-ale lor, sau de-ale altora etc.
– Frumos!
– La fiecare ediție, publicăm o antologie, care rămâne drept mărturie, peste decenii, asupra celor întâmplate aici în anul respectiv. Se păstrează acolo creații de-ale participanților, ale oaspeților, interviuri, opinii etc. Colaborăm foarte mult cu Departamentul pentru românii de pretutindeni, cu sprijinul presei lor. Ne publică fragmente din Antologie, corespondența cu frații noștri de peste mări și țări. Colaborăm frecvent cu posturi de Radio și Televiziuni.
– Ce noutăți mai aveți?
– Se știe că literatura noastră și-a pierdut, aproape în întregime, cititorii. Se află foarte aproape de colaps, ca și economia. Noi ne străduim să-i reîmprietenim cu cititul.
– Prin lecturi literare interactive. Ne bazăm tot pe efortul lor aducător de bucurii, satisfacții. Citim și comentăm doar texte cu statut de capodopere. Aducem în sprijin secvențe de muzică clasică, proiectăm clipuri cu intense momente de satisfacții artistice.
– Unde organizați asemenea momente?
– Prin școli, instituții culturale, muzee, biblioteci, prin biserici, după slujbe etc.
– Există mulți organizatori inimoși?
– Nu prea. Ar fi nevoie de niște parteneriate serioase între școli, Uniunea Scriitorilor, instituții culturale etc. Avem nevoie de seriozitate, pasiune, speranțe. Când chemăm la un act cultural elevi sau adulți, trebuie să răspundem la o întrebare esențială: cu ce câștig spiritual pleacă ei acasă.
– Este prețuit aforismul în România?
– Nu atât cât ar trebui. Să fie lăsat să se exprime. Să fie judecat de critici valoroși, nu de veleitari improvizați.
– De ajuns. Vom fi la Ateneul Pelin și în școli.
Ziceri
– Pe politicienii noștri de astăzi numai niște supozitoare cu ardei iute i-ar putea scoate din criză.
– Ce splendidă e bătrânețea!Păcat că nu tine prea mult.
– În România e ca în avioanele vechi: câțiva conduc, iar celorlalți le este greață.
Glumă
Câinele mi-a salvat viața: trei săptămâni nu a lăsat niciun medic să se apropie de mine.
Vasile Ghica




