Un nou proiect încheiat de Asociația Semper Musica

Programul YESS Junior – formare adresată elevilor de gimnaziu în Public Speaking şi Leadership – a ajuns la final. Un număr de 26 de elevi şi-au susţinut ieri examenul – Public Speaking –  în faţa reprezentanţilor Asociaţiei Semper Musica, Filiala Tecuci şi reprezentanţilor Asociaţiei Education and Support Sphere din Galaţi.

Examenul pentru modulul de Public Speaking a constat în prezentarea de către elevi a unui discurs de 5 minute respectând regulile, tehnicile şi informaţiile primite în cele 5 şedinţe organizate înainte de examen.

Programul YESS Junior a fost organizat în Tecuci de către Asociaţia Semper Musica Filiala Tecuci în parteneriat cu Asociaţia Education and Support Sphere din Galaţi şi susţinut de Graphotek şi Casa de Cultură a Municipiului Tecuci.

„Dincolo de orice clasament, a fost o plăcere să lucrăm cu atâţia tineri dornici să îşi depăşească temerile legate de vorbitul în public şi să înveţe noi tehnici pe care să le aplice în viaţă de zi cu zi sau la şcoală. Sperăm că aceştia să nu se oprească aici şi să continue să facă exerciţii pentru a putea evolua la acest capitol. Le mulţumim părinţilor care au fost de acord că ai lor copii să participe la aceste module, familiei Susanu de la Graphotek, partenerii noştri tradiţionali prin nenumăratele materiale realizate gratuit şi nu în ultimul rând, dl. Călianu, directorul Casei de Cultură, şi echipei sale, precum și dnei Sava, directorul Şcolii gimnaziale Iorgu Iordan, pentru găzduirea şedinţelor de public speaking şi a examenului. Felicitări tuturor tinerilor cu care am lucrat şi sperăm să îi revedem şi la alte module pe care le pregătim pentru la toamnă!” menţionează Mădălin Ianuş, director executiv, Asociaţia Semper Musica Filiala Tecuci.


Aceasta este lista completă a mediilor de la examen: