Poliţia Română şi Lidl demarează cea mai amplă campanie de educaţie rutieră la nivel naţional, intitulată „Verde la Educaţie pentru Circulaţie”.
Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 30 septembrie 2017, în intervalul orar 11 – 12, în parcarea magazinelor Lidl din municipiile Galaţi şi Tecuci. Sunt aşteptaţi să participe toţi copiii cu vârste între 4 şi 10 ani.
Activitatea constă într-o sesiune teoretică în care cei mici vor afla informaţii legate de indicatoarele rutiere şi vor fi invitaţi să aplice cele învăţate în cadrul unui orăşel în miniatură amplasat în incinta parcării.
La sfârşitul activităţii le va fi prezentată autospeciala din dotarea Poliţiei Rutiere, precum şi modul de lucru cu aparatul radar.
Materialele necesare şi premiile pentru copii sunt asigurate de partener.