Sub înălțătorul îndemn „Artă pentru suflet” și cu gândul la promovarea culturii, susținerea educației și mesajul de a fi mereu alături de semeni, Fundația Pelin Tecuci ne-a invitat sâmbătă, 11 noiembrie, la o seară de neuitat. Spectacolul periplu stilistic intitulat „Într-un bazar sentimental” s-a dorit și a fost o reușită gală de muzică și poezie.
De această dată partea muzicală ne-a fost oferită de pianista Andreea Bratu, născută la Galați, absolventă a liceului de muzică „Dinu Lipatti”, fiind licențiată a Universității Naționale de Muzică din București în anul 2002.
Pianista a participat la mai multe ediții MasterClass în Elveția, Italia și la București, susținând mai multe recitaluri. În acest an a fost la New York, în săli de concerte prestigioase, răspunzând la diferite invitații din acel loc. Concertează frecvent în România, Belgia, Elveția, Franța, Turcia și Italia. În spectacolul de aseară ne-a interpretat lucrări de Alexander Scriabin, George Enescu, V. Drozdoff, B. Lullaby și S. Rachmaninoff.
Recitalul de poezie ne-a fost oferit de profesorul Radu Niculescu, absolvent al Universității de Arte Teatrale și Cinematografice „I.L. Caragiale” din București, promoția 1992, la clasa binecunoscutului actor de teatru și film Florin Zamfirescu.
În 1990 beneficiază de o bursă în Franța iar în prezent este profesor universitar doctor în teatru la Universitatea „Ovidius” Constanța. Are colaborări cu teatrele din Tulcea, Constanța și alte orașe. A jucat în filme cinematografice românești și chiar străine.
Aici l-am ascultat cu un excelent recital de poezie iar înainte de fiecare recitare, ne introducea în lumea autorului, reamintindu-ne astfel de frumoase poezii din creația lui I. Minulescu, Serghei Esenin, A. Pușchin, Anna Ahmatova, Vladim Maiakovschi și Alexander Blok.
Atât la început cât și la sfârșitul spectacolului, distinșii invitați au adus mulțumiri Fundației Pelin pentru dragostea ce o manifestă pentru cultură, promițând că vor reveni oricând cu drag la Tecuci.
Buchete de flori și numeroase aplauze au răsplătit prestația minunaților artiști.
Autor: Iancu Aizic