Participant la Colocviul de filosofie

Casa de cultură a municipiului Tecuci a organizat joi, 16 noiembrie, în sala Studio, Colocviul național de filosofie, aflat la a XI-a ediție.

Manifestarea a fost deschisă de managerul Casei de cultură, Lucia Gologan, aceasta începând a-și manifesta bucuria de a avea în sală, la adevărată sărbătoare a provinciei Tecuci, atâția reprezentanți de seamă ai filosofiei, mulțumind tuturor pentru acceptarea invitației. Vorbitoarea a oferit apoi microfonul profesorului Viorel Burlacu, acordându-i și funcția de moderator al acestui eveniment.

Viorel Burlacu ne spune că aceste colocvii au fost înființate în urmă cu 12 ani, chiar de Ziua mondială a filosofiei, făcându-se acest lucru la Tecuci cu gândul că unul din reprezentanții de seamă ai filosofiei românești, Ion Petrovici, este fiu al acestui oraș. Ediția din acest an se desfășoară sub deviza „Între rațiune și credință”, amintindu-se și faptul că tot de aici a plecat și filosoful Alexandru Mironescu. După ce sunt prezentați invitații speciali, se trece la prezentarea noii cărți a scriitorului tecucean Ion Necula, cartea intitulată „Personalități tecucene în Academia Română”.

Prof. Burlacu îl prezintă pe autor ca fiind un cunoscut profesor, perseverent scriitor, răscolitor de documente, publicist, adevărat animator al vieții culturale. Ni se spune că această carte va suferi îmbunătățiri deoarece din acest volum lipsesc trei nume valoroase, respectiv: Al. Papadopol Calimah, V. Pârvan și Mihail Berza.

Pentru a-l prezenta mai bine pe autor dar și cartea acestuia, este invitat să ia cuvântul profesorul Vasile Ghica, o altă mare personalitate de valoare a Tecuciului, scriitor, publicist , cel care recent a inițiat și condus primul Festival internațional al aforismului, sprijinit de Fundația Pelin. Prof. Ghica începe prin a vorbi despre municipiul Tecuci, un oraș provincial, dar cu un binecunoscut trecut cultural timp de aproape o sută de ani, capitala fostului județ Tecuci, atunci când țara era împărțită în 72 de județe iar noi, Tecuciul, aveam 17 academicieni, dovadă că aici cultura își avea un loc binemeritat.

Se amintește  apoi de mulțimea de elevi premianți din școli, care atunci când se întorceau acasă de la mari concursuri naționale cu importante premii, erau așteptați la gară de primarul orașului cu multe trăsuri și cu fanfară și erau plimbați prin oraș pentru a fi cunoscuți de toți tecucenii. Se vorbește apoi de o mare personalitate, Theodor Șerbanescu, prezent în cercuri înalte ale vremii, de revista locală „Freamătul” și se reamintește faptul că în anul 1892 exista la Tecuci, un Ateneu unde veneau mari personalități: „Să nu uităm faptul că renumita revista băcăuană Ateneu, a apărut prima dată la Tecuci iar în perioada interbelică, deși existau orașe de mare valoare culturală din zona cum ar fi Iași sau Suceava, dintre orașele mai mici, pe plan cultural erau cunoscute orașele Brăila, Fălticeni și Tecuci. Și să mai spunem că Tecuciul este capitala Cercetășiei românești și grădinița aviației”.

Prof. Ghica trece apoi la cartea prof. Necula, începând prin a ne spune că dacă până în anul 1989 existau în țară doar 14 edituri, azi găsim circa 5.000. Profesorul Necula are până acum scoase de sub tipar 48 de cărți de istorie literară din care zece volume de istorie și cultură locală intitulate „Uricar la poarta Moldovei de Jos”. Are cinci cărți dedicate lui I. Petrovici, opt prefațări de ediție și multe alte editări de carte. Vorbind despre Academie, prof. Ghica o consideră a fi forul suprem de selecționare a valorilor unei națiuni iar faptul că noi am avut 17 academicieni este o mare realizare.

Este invitat la cuvânt autorul, profesorul Necula, care începe prin a stabili rolul și locul orașelor considerate mici pe scară națională, clasificare făcută după valorile ce sunt date, Forumul academic fiind cel care cerne valorile. În perioada interbelică, din punct de vedere al personalităților date, Tecuciul se poate compara doar cu Iașiul.

După ce ne vorbește de marele om de cultură tecuceană, Iorgu Iordan, prof. Necula regretă faptul că nu au fost cuprinși în acest for academic alte nume tecucene cum ar fi Alexandru  Mironescu, Calistrat  Hogaș, Mihail Manoilescu, ultimul fiind membru al unor academii străine. Prof. Necula ne spune că asupra unor personalități din carte a zăbovit mai mult iar pe unele doar le-a punctat, cu analize sumare. Vorbind despre filosoful I. Petrovici, vorbitorul se oprește la latura lui oratorică, fiind socotit unul din cei mai mari oratori ce i-a avut țara noastră, alături de Maiorescu sau B. Șt. Delavrancea. De fapt, Petrovici s-a lansat în anul 1918, când a vorbit la înmormântarea lui Delavrancea, atunci fiind un tânăr profesor la Iași.

În continuare, ne este prezentată prof. univ. Isabela Vasiliu-Scraba, o personalitate foarte cunoscută în lumea universitară, un om cu opinii clare, doctor în filosofie. Dânsa continuă spusele prof. Necula, faptul că I. Petrovici a fost un mare maiorescian și că lucrarea de doctorat a acestuia a avut ca subiect opera lui Maiorescu. Așa aflăm că Titu Maiorescu avea legături de rudenie cu Petru Maior, de aici trecând la numele de Maiorescu. Se amintește și faptul că în conformitate cu legile țării din acel timp, în anul 1860 se trece la scrierea latină iar în 1866 Titu  Maiorescu publică lucrarea intitulată „Scrierea Limbii române”.

Prof. Scraba vorbește în cadrul comunicării intitulate „Marile spirite sunt cele rebele” despre Zorica Latzcu, cunoscută și sub numele de Maica Teodosia, amintind de Arsenie Boca, Mircea Vulcănescu, D. Stăniloaie, V. Voiculescu, încheiind prin a spune de strânsa legătură ce a avut-o aceasta cu Maica Mihaela de la Mănăstirea Vladimirești, loc unde se stabilise în ultimul timp.

Ne este prezentat prof. univ. Marian Nencescu ca fiind un apreciat prozator, recenzor, realizator de eseuri și importante studii asupra unor mari personalități. Lucrează și în prezent la Academia Română. Acesta își începe prezentarea intitulată „Un kantian de odinioară-Titu Maiorescu”, întrebând retoric: unde sunt kantienii, răspunsul fiind că aceștia au dispărut dar au rămas ideile lor.

Prof. Nencescu ne reamintește că Maiorescu era un recunoscut avocat dar acesta nu și-a părăsit niciodată catedra. Ion Petrovici mergea cu mare bucurie la cursurile lui Maiorescu: „Să nu uităm că Titu Maiorescu l-a determinat pe Eminescu să se apropie de opera lui Kant și de filosofie. Marele Kant a predat toate ramurile filosofiei, fiind un enciclopedist adevărat ajungând până la metafizică. Maiorescu, în principal a predat logică dar a abordat și el toate ramurile filosofiei. La fel ca și Kant, la cursurile lui Maiorescu erau în sală cel puțin 200 de auditori, având uneori amfiteatrul plin, studenții venind la cursuri ca la un adevărat spectacol”. Prof. Scraba amintește și de prof. Surdu, o altă mare valoare a culturii noastre.

Revenind la activitatea lui Maiorescu se arată că acesta a trecut repede prin studiile universitare, la 22 de ani fiind profesor universitar, iar la 23 de ani preda și în universități străine, activitatea lui desfășurându-se pe o lungă perioadă de timp 1862 până în 1914.

Se vorbește și de unele critici aduse de marele George Călinescu la adresa lui Titu Maiorescu. Se amintește de un alt kantian, Nae Ionescu, prof. Nencescu încheind frumoasa pledoarie cu bucuria că acum lucrează la un centru care poartă numele „C. Rădulescu Motru”, un alt kantian.

Trecând la prezentarea comunicării „Titu Maiorescu un Lessing al culturii românești”, scriitorul Ionel Necula ne reamintește de revoluția făcută în Limba română de Maiorescu și efortul acestuia pentru a îndemna românii să folosească limba la modul cât mai corect, suferind când vedea greșeli gramaticale. Prof. Necula ne vorbește de dubla sacrificare a marelui Eminescu, odată în 1883 și a doua oară în 1889, reamintind că pe 28 iunie 1883 Eminescu vine acasă la Maiorescu cerându-i 5 lei pentru birjă.

Se vorbește de legăturile dintre Maiorescu și Lessing, acesta din urmă spunând printre altele că „poezia poate fi un tablou vorbitor la fel cum un tablou poate fi o poezie vorbitoare”. Titu Maiorescu, continuă prof. Necula, își domină de la distanță întreaga lui generație, surclasându-i pe toți, în special prin două mari calități: în primul rând pentru că el conducea societatea „Junimea” și în al doilea rând pentru faptul că el a avut un traseu valoros trecând prin Parlament ca senator sau deputat, era academician, a deținut funții de ministru și chiar prim ministru în 1913, în perioada în care Tecuciul îl avea în Parlament pe un reprezentant al marei familii Cincu. Să nu uităm de faptul că tot el conducea revista „Convorbiri literare”.

Preotul Eugen Drăgoi a prezentat comunicarea „Mărturisitorii și apărătorii tecuceni ai Ortodoxiei în temnițele comuniste”, pentru început apreciind faptul că și prin această activitate se poate comemora apărarea jertfiților, lucru ce trebuie mereu făcut. După ce ne vorbește de părintele Iustinian care a rezistat torturilor vremii, ne citește câteva versuri dintr-o poezie de Radu Gir, cu dovezi ale chinurilor suferite de preoți în închisorile comuniste.

Se aduc mulțumiri Protoieriei Tecuci, respectiv pr. Gheorghe Joghiu pentru implicare în comemorarea acestor evenimente. Din numeroasele nume de preoți adevărați martiri din zona Tecuci, părintele Drăgoi se oprește la cinci nume: părintele V. Buruiană, protoiereu I. Dobrin, părintele I. Dămăceanu, maica Teodosia (Zorica Lațcu) și părintele arhimandrit Teofil Pârâianu.

Intervine prof. Necula și ne spune că în 1990, la Mănăstirea Vladimirești a cunoscut-o pe Zorica Lațcu.

Trecându-se la discuții, consilierul local Samir Oancă vorbește de respectul față de valorile academice, punând și unele întrebări la care au răspuns părintele Drăgoi și prof. Nencescu.

A fost o manifestare care și-a atins scopul propus.

 

Autor: Iancu Aizic