ALDE Tecuci se leapădă de primarul PSD, de Gologan şi Decibel

 ALDE TecuciÎn urma unei conferinţe de presă susţinută de membrii ALDE Tecuci şi preşedintele gălăţean Dima, care a avut loc astăzi, 18 martie, au fost făcute mai multe afirmaţii care au vrut să aducă lumină în unele speculaţii şi zvonuri lansate în oraş.

Astfel, preşedintele Cristian Dima a infirmat faptul că actualul primar C.C. Hurdubae ori fostul, Daniel Ţuchel ar fi solicitat sprijin partidului pentru a candida la alegerile viitoare. În plus, C. Dima nu este mulţumit de modul de comportament şi discernământ al actualului primar şi nici cu deciziile acestuia, care au făcut mai mult rău tecucenilor.

Preşedintele filialei ALDE Tecuci, Vasile Diaconu, a susţinut că a ajutat-o pe Lucia Gologan să ajungă directoare a Casei de cultură, însă, după primele două luni de management, văzând atitudinea acesteia, i-au retras sprijinul politic şi orice fel de sprijin.

ALDE Tecuci 2Întrebat despre continuitatea colaborării cu bloggerul Virgil Cîlmău, a spus că au avut relaţii de colaborare în campania alegerilor, s-a ocupat de partea tehnică, dar, după ce acesta şi-a făcut contract cu Primăria pentru a lucra pe site-ul instituţiei, fiind cooptat de primar şi PSD, au încheiat colaborarea.

Aşa a precizat V. Diaconu, însă, doar în ultimele două săptămâni, eu l-am văzut pe Decibel ieşind sau intrând la partid, atât în data de 9 martie cât şi după. Iar consilierul Diaconu era şi el prezent la sediul partidului în acest timp. Oare această colaborare s-a încheiat ieri, azi, întreb şi eu…

Cât despre PSD, preşedinţii ALDE au explicat că există o ruptură pe plan local între cele două partide, deoarece primarul Tecuciului şi senatorul Butunoi nu şi-au onorat promisiunile. Concluzia a fost că ALDE nu poate colabora cu cei care timp de doi ani nu au respectat şi realizat niciun proiect propus în campania din 2016.

 

3 thoughts on “ALDE Tecuci se leapădă de primarul PSD, de Gologan şi Decibel

  1. Într-o zi măgarul a căzut într-o groapă.
    Țăranul, constatând că groapa este adâncă, iar măgarul prea bătrân, a hotărât să-l omoare.
    A început să arunce cu pământ în groapă.
    După un timp, uitându-se în groapă a văzut că măgarul este aproape de suprafață, mai avea puțin și ieșea din ea.

    Ce se întâmplase ?

    Măgarul, dându-și seama că țăranul îi vrea moartea și, probabil dându-și seama că este mai deștept decât stăpân, a început să scuture pământul de pe spinare și să se înalțe pe măsură ce era aruncat mai mult pământ în groapă.

    Morala:
    Pe țăran nu-l chema Buridan.

    Àpropos:
    Că adevărul umblă des
    Cu capul spart în lumea largă,
    E-un fapt normal şi de-nţeles:
    Minciuna n-are ce să-și spargă !

  2. Iertare. Adică cum gologanca a fost ajutată să ajungă mâncătoare de bani publici??? Nu a fost concurs pe bune??? Șocant nu e adevărul, ci cât de proști sunt cei care dau drumul la porumbei.Ăștia vor să conducă Tecuciul: o șleahtă de incompetenți, de sfertodocți cu pretenții, de intriganți. Și ne mirăm de ce municipiul arată mai rău decât o comună.Poate la viitoarele alegeri nu mai votează nimeni cu ochii larg închiși.

    1. @Tom Gilbert
      Cum poți să fii atât de mirat !? Da’, de ce crezi că a fost introdusă legea cu concursul ?

      E cel mai bun mijloc de a aduna șpaga sau rubedeniile, ori a întoarce servicii sau ”ordine” !

      N-ai observat cum condițiile de admitere la ”concurs” sunt ”personalizate” după cel ce îl va câștiga ?
      Te-ai întrebat cine face parte din comisia de admitere ?
      Acele persoane cu misiune de a-l ”admite” pe cel dorit.

      Ai dat vreodată un astfel de concurs ?
      Să vezi cum vine ”comisia” și te verifică după fițuica cu răspunsuri, pe care o are în față. Și dacă te abați de la ce scrie acolo (pentru că nu ești analfabet funcțional, chiar doctor în materie să fii) tot nu vei câștiga concursul.

      Omule, în ce lume trăiești ?

Comments are closed.