Marți, 9 octombrie, Daria Alexandra Matei a devenit vicecampioană mondială. Daria a participat la Campionatul Mondial de la La Vendée, care se desfășoară în perioada 3 – 13 octombrie în Franța, și s-a clasat pe locul al doilea al podiumului, câștigând medalia de argint.
Daria Alexandra Matei s-a născut pe 15 ianuarie 2003 în România, la Tecuci, iar de mulți ani trăiește împreună cu familia sa la Loreggia, provincia Padova, în Veneto, scrie rotalianul.com.
„Având dublă cetățenie, atât cea italiană cât și pe cea română, am decis să aducem onoare ambelor țări, atât României, țara în care ne-am născut, cât și Italiei, țara în care suntem oaspeți. Am ajuns la decizia de a reprezenta Italia și regiunea Veneto în competițiile interne, iar în competițiile internaționale Daria reprezintă România.”, a mărturisit mama tinerei sportive.