De mâine refuz să întru la clasă și declar grevă! Nu întru la ore până când nu se dă o lege, ca noi, umilele și blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieșiri, înjosiri, acuze nefondate și alte forme de altercații cu părinții nemulțumiți, care ne demolează și demoralizează.
Trăim vremuri cumplite, suntem îngropați în hărții, muncim cu clase numeroase și facem eforturi enorme, ratând lucruri esențiale pentru propria persoană. De ce? Dascălul are doar îndatoriri și obligații! Trebuie să fie diplomat, chiar dacă îi scuipi în față aberații, trebuie să fie răbdător chiar dacă are de-a face cu copii agitați, cu deficit de atenție, extrem de alintați, și colorat spus, cu o personalitate puternică, sau cu părinți puși pe harţă, veșnic cu dreptatea în buzunar, amenințând cu presă sau televiziunea. Zicem ceva? NU! La școală n-ai tabletă, tv-ul și telefonul atât de îndrăgite și utile programului de acasă. Datorită lor, acasă nu fac mizerie, nu deranjează, nu pun întrebări…. nu stresează.
La școală îi înveți și formezi și deprinderi pe care un copil ar fi trebuit să le aibă din familie. Te dai cu fundul de pământ, cu capul în jos, îți neglijezi familia, decupezi, lipește, pictezi, ornezi, realizezi decoruri, triezi de gripă (deși nu ești specialist), închei nasturi, legi fulare, dai apă etc. (fără să fie în fișa postului). De ce? Că iubești copiii, că iubești ceea ce faci. Dar cu respectul? Să-l citez pe Moș Ion Roată, cu rușinea pe care o simți când din orice se zburlesc părinții, ce facem? Cine ne mângâie și vindecă rănile sufletului, al orgoliului după ce primești nemeritat inepții? Respectul e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Niciodată nu m-am simțit zilier pe moșie, ca acum.
Părinți cu o lupă uriașă, care vânează orice mișcare, care urmăresc orice conotație a oricărui cuvânt, pe care nu-i mulțumește nici Dumnezeu. De ce să lucrez așa? Nu am un spor de suportat mofturile parveniţilor, mofturile nemulţumiţilor, nici vreunul pentru aroganța, bârfele și inepțiile unora. Ba mai mult nu am voie să mă plâng, pentru că nici o lege nu mă apară. Nu am voie să fiu nemulțumită și să-mi exprim nemulțumirea pentru că întru în gura târgului și sunt un subiect de bârfă, care pune o pată urâtă școlii unde profesez și apoi sunt etichetată ca fiind un dascăl îndoielnic pregătit. Dascălul trebuie să fie mai ceva că Dumnezeu, trebuie să fie perfect, perfect.
Să suporte totul cu stoicism și să muncească până cade în brânci, bun de pus în icoană să se închine lumea la el. Să nu aibă mândrie, să nu aibă orgoliu, să nu aibă durere, să fie apt la orice ora din zi și din noapte, cu zâmbetul la purtător, un erudit umil…. N-am zis eu? Un Dumnezeu mai mic. Iaca nu sunt! Sunt om, și am mândrie și sentimente și orgoliu, ca orice muritor de rând. Mă doare și plâng, și mă zbat și mă macin, și greșesc uneori și mă străduiesc să mulțumesc pe toată lumea, și încerc din răsputeri să îndrept orice greșeală sau să le evit.
De ce nu se înțelege că luăm același salariu și cu și fără măria-sa copilul suprem al dumneaei/lui? Dacă are o problema și încerci s-o repari, imediat reclamație că ai ceva cu al dumisale copil. Dacă nu-i place o porecla de ren, într-o diplomă haioasă, te acuză de bulliyng emoțional. Dacă îi trimiți declarația de redirecționare a 2% din impozit în Asociația părinților te acuză de fraudă politică!
Părinții cu bun simţ și respect pentru dascăl, pentru școală în genere, încep să fie rara avis.
De ce stă lângă ăla? De ce a recitat doar 2 versuri? De ce n-a fost zână/prinț? De ce i-ați dat acadea de măr, că voia de cireșe?
Unde Doamne, iartă-mă, a ajuns învățământul asta? Da! După 30 de ani la catedră, NU mai vreau să întru la ore! NU mai vreau să mă jertfesc pentru copilul tău! NU mai vreau să fiu lup, spiriduș, vrăjitoare, mamă, asistentă, Nimic!
Nu Meriți ! Nu meriți, că nu știi să prețuiești valoare muncii, valoarea eforturilor, orele de nesomn! NU prețuiești nimic! Totul ți se cuvine, copilul tău e miezul lucrurilor, iar tu, părinte nerecunoscător, te crezi Dumnezeul dascălului. ÎI vorbeşti ca unui idiot, îl privești de sus, îl bârfeşti, îl compari, îl umilești și-l reclami. Că dacă te duci la ISJ sau la MEN stau în poziție de drepți toți. Habar n-au că nu vii la ședințe, că nu vii la ore de consiliere, că nu accepți ședințe de consiliere pentru copilul tău, că-ți faci treaba de părinte cu 1/4 de normă. Nu sunt plătită să mă umilești tu, asta să-ţi fie clar! Nu mă interesează scuzele ce vin apoi, ele nu-mi spălă „rușinea și onoarea”, nu-mi liniștesc zbuciumul.
Pare nereal? Știi că și dascălul e om? Că se perfectează mereu, că studiază, că face tone de hârtie, că-și îngroapă mama/ tata , dar vine în roșu și cu zâmbetul pe buze la școală. Te interesează că e în concediu sau e timpul lui liber? NU! Îl suni când ai chef, cum ai chef, pentru că TU ești Dumnezeul lui, și ai drepturi peste drepturi. Dacă nu zâmbește, îl acuzi că al tău copil a venit nemulțumit. Află , părinte nemulțumit, că orice copil are dreptul să fie trist, nemulțumit, obosit , plictisit! Trebuie să știe să piardă, să-și recunoască slăbiciunile, defectele, să primească sfaturi, să le și accepte.
Știi de câte ori au mâncat copiii mei conserve, că mama lor avea de făcut planificări, avea de lucrat la fișe, decupa, lipea pentru bucuria copilului tău? Știi la câte serbări sau excursii, dascălul cânta, dansa, informa copilul tău, iar în inima lui era o furtună, că avea mama la reanimare intubată?
Adevărat! Nu e problema ta! E a dascălului, a priorităților lui! Pentru el prioritar a fost copilul tău, părinte nemulțumit, dar nici măcar asta n-a contat. N-a contat că toți copiii sunt tratați la fel, n-a contat că nu se întârzie, nu se lipsește, că se muncește susținut și responsabil.
Tu nici măcar nu stai să analizezi , să te gândești la eforturile făcute. Nu-ți convine ceva, arunci cu pietre, că ai tu sentimentul că ai fost privat de vreun drept, iar copilul tău de vreo fericire.
Dascălul nu e claunul plătit de stat să-i aducă fericirea pe care tu acasă i-o suplineşti cu daruri și timp pe laptop, e omul care trudește, care-l face să descopere lumea pas cu pas, și nu-i simplu deloc. Tu îl pedepsești și-i iei telefonul/tabletă, eu n-am nici o măsură coercitivă. De cele mai multe ori îți fac și treaba ta.
Află că nu sunt obligată să aștept să fiu bătută, lovită la fund sau înjunghiată cum se practică în școlile românești. Măria-ta, părinte nemulțumit, ai și îndatoriri și sarcini. Când ia note bune: e deștept copilul, când ia proaste are dascălul ceva cu el. Să-ți fie rușine! Mare rușine! Îi luăm fără dinți, fără să știe să scrie să citească, să scrie, fără multe abilităţi și deprinderi și-i modelăm oameni cu adevărat, iar tu stai și cârcoteşti și bârfeşti și reclami! Rușine!
Pentru tine, părinte nerecunoscător, stau în grevă, îmi pun școala în bârfă și pe mine de asemeni, dar nu mai intru la ore până nu se iau măsuri, până nu avem legi care să ne protejeze.
Ai ceva împotriva dascălului? Solicită o întrevedere cu managerul, consilierul și dascălul. Nu te duci tu și te dai creț și spui inepții. Nu te duci tu și discuți munca, tactul și priceperea profesorului la cumetrie, la piață, la moară. Nu Ești Evaluator De Competențe Profesionale, părinte nerecunoscător! Ca să fie în față copilului tău, dascălul a trecut prin furcile caudine. A dat „n”, examene, a făcut practică pedagogică, a învățat și continuă s-o facă, pregătindu-și demersurile didactice zi de zi, că doar nu-i cresc fișe în geantă și scenariile didactice se scriu singure?!
Tu ești cel care l-a întâmpinat pe Iisus cu finic și apoi a ales un tâlhar să fie eliberat! Tu ești cel care face mutații pentru tine, pentru binele copilului tău, nu pentru dascăl și apoi tratează dascălul ca și cum i s-ar fi făcut lui o mare onoare. Tu ești cel care la debutul școlarității vii umil, cu teamă că dacă nu face față copilul, apoi după ce dascălul își dă sufletul și-l ajută să dețină achizițiile fundamentale, te crezi suveran și-l tratezi ca pe un zilier. Tu ești cel ce-l perie pe dascăl și-i oferă o floare, ca apoi să-l discuți peste tot că s-au strâns bani de 8 martie, de Crăciun pentru doamna/domnul. Nu vreau darurile tale! Nu vreau nici o atenție, nu le-am vrut niciodată, le-am primit că am zis că e un gest de recunoștință, dar tu nu știi ce e aia recunoștință.
Tu știi să te duci la director și să spui că am ceva cu copilul tău, să te duci la manager să mă acuzi de fraudă politică cu declarațiile de redirecționarea 2%, să mergi în excursii și să te moftureşti că nu te duc la restaurant să mănânci, sau să anunți alți părinți că al său copil care plângea, i-a zis doamna că-s mofturi, umilindu-l, fără să subliniezi cât de multă muncă, cât consum a fost să pregătească un astfel de demers, să mergi la filmare la tv și să zici că doamna a strigat la copii să se așeze câte doi, iar cumătra să discute asta în alte cancelarii din alte școli din oraș, să nu te implici și să nu faci nimic pentru clasă, să treci pe lângă dascăl fără să saluți, să cârcoteşti pentru un casetofon la clasă necesar orei de dans, să te duci unde te duci și să comentezi că trimiți copilul la școală, nu la muzeu, că n-ai nevoie de termopane să îmbogățești pe alții. Asta ești Tu, părinte nemulțumit!
Știi ceva? Când ai ales să fiu dascălul copilului tău m-ai trecut prin 100 de site, știai și câți dinți am în gură, ce mărime am la încălțări. Eu nu te știam și n-am avut nici o șansă să te triez. Să zic: Nu Meriți Să Ai Copilul într-un colectiv de părinți extraordinari, dar nu de domnia lor e vorba aici. Pentru oamenii deosebiți, părinți de excepție, am tot respectul și toată prețuirea și ei o știu!
Cuvintele mă dor să le scriu pentru că pornesc dintr-un suflet pelin, încărcat de nedreptățile pe care mi le-ai oferit de 1 an și jumătate, cât n-am primit în 30 de ani de carieră.
Vă rog pe voi, prieteni dragi, să aruncați cu pietre, multe pietre, dar să arunce cel care crede că fabulez, că nu s-a lovit niciodată de EL, părintele cu lupa, cu gură mare, cu aere multe, cu vorbe tăiaoase, fără respect și prețuire pentru eforturile făcute de umilii dascăli.
Nu-mi mai pasă! Nu mai sunt nici diplomată! Nu mai spăl nici rufele în familie, că n-am , că n-am avut timp de familie, timpul meu l-am dedicat copiilor de la școală. Nici să fiu salutată nu mai vreau! Nu Mai Vreau Decât O Lege Care Să Mă Apere De Tine, părinte nemulțumit, de frustrările, bârfa și limitele tale!
Mâine va fi prima zi, când o să mi se taie orele, pentru că eu nu vreau să fiu dascălul copilului tău! Vreau să am și eu drepturi! Vreau să-mi fie munca respectată și prețuită!
Nu mă înțelege greșit: nu vreau lauri, nu vreau osanale, nu vreau aprecierea nimănui. Orice dascăl, merită respectul pentru dăruirea sa, iar pe tine, părinte nemulțumit, nu mi te vreau alături, oricine și oricare ai fi tu! Nu mă impresionează nici mașinile tale, nici casa, nici jobul tău, nici afacerea ta, pentru că îți lipsește calitatea prețuită de mine, de a fi om. Eu formez oameni și vreau să cred că sunt un Om, un om simplu căruia nu-i place de tine, și asta e dreptul pe care-l am, fără nici o lege sau vreun ordin de ministru! Nu Te Plac – și e dreptul meu, să-ți fie clar!
sursa: facebook
Cit de adevarat si cit de trista este situatia in invatamint.
Intr-adevar respectul exista in cazuri rare – aprecime case , masini, afaceri. In loc sa apreciem oamenii si meseria nobila de a forma oameni.
Foarte frumos scris acest articol.
De ce nimeni nu se asociaza cu acest comentariu?Unde sunt cadrele didactice cobatante?sindicatele?doama profesor, ati evitat sa scrieti ca unele neajunsuri ale unor cadrelor didactice se datoresc si urzelilor intre cadrele didactice cu unele interese,directorilor etc. Ce e de spus? ca in invatamint ca intr-o jungla? Elevii putini sunt cei evaluati corect,parintii,directorii doresc note de promovare pentru ca „dispar clase”…..
Cum sa aprecieze invatamantul un guvern de Olgute care ofera gardienilor din politia locala salarii intre 5.000 si 12.500 lei? Azi mi-a cazut in mana fise cu salariile politistilor locali din Braila.