Vineri, 28 iunie, de la ora 20, iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la un recital românesc într-un celebru și fermecător spaţiu, Ateneu Tecuci. Concertul, intitulat „Romania Universalisˮ, va fi susţinut de pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa.
„După Mexico City , Havana, China, Varșovia și Italia continuăm România Universalis la Tecuci!
Vom oferi publicului invitat la eveniment aceeași amplă și provocatoare colecție de lucrări muzicale din literatura românească și universală menită a sublinia importanța și valoarea gândirii muzicale românești în contextul marii culturi europeneˮ precizează organizatorul evenimentului, președintele Fundației Pelin.