Toate toamnele sunt triste, toate ne învăluie în melancolii, şi toate ne amintesc de condiţia noastră trecătoare şi vremelnică pe pământ. Nu ştim nimic despre lumea din care venim şi nici despre cea spre care ne tragem. Ştim doar că între ele există o poartă încuiată pe care toamna aceasta a uitat-o cu zăvoarele trase, de s-a strecurat prin ea şi cei cărora nu le venise sorocul şi-i credeam logodiţi cu veşnicia.
Ultimul plecat este profesorul Gheorghe Boldea, de care m-a legat câteva decenii bune de prietenie nefisurată de adumbriri aleatorii. L-am plăcut de la început, de pe vremea când era profesor la Lieşti. Mereu jovial mereu cu verbul glazurat şi crocant era o companie plăcută şi mulţi şi-l doreau prin apropiere. Era o prezenţă tonică, rafinată şi bine apreciată printre intelectualii oraşului. Am fost alături de el în toate momentele post-decembriste şi-ntr-o vreme puţin a lipsit să nu devină primarul oraşului.
Toată fiinţa lui emana optimism şi o fascinantă poftă de viaţă. A fost unul dintre cei mai iubiţi intelectuali din oraş şi nu mi-am imaginat vreodată că poate pierde pariul cu viaţa. Tecuciul a rămas cu un intelectual mai puţin şi multă vreme îi va simţi lipsa şi implicarea sa generoasă în problemele cărturăreşti ale oraşului.
A avut tot timpul funcţii de conducere şi nu ştiu să fi nedreptăţit vreodată pe cineva. S-a purtat cu dreptate, cu echilibru, cu demnitate
Vestea decesului său neaşteptat a venit ca un uperkut de boxeur de categorie grea. Adio prietene şi Dumnezeu să te ţină prin apropierea tronului Său de lumină şi îndurare!
Ionel Necula
Dumnezeu să-l ierte, un caracter aparte…