Trei căţeluşi lăsaţi în voia sorţii

 

 Chiar dacă periodic se desfăşoară Campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor la Tecuci, există încă cetăţeni care ori nu au auzit de aceste campanii, ori dau dovadă de rea-voinţă.

Astăzi, 4 noiembrie 2019, pe drumul de la Kaufland către societatea de ecarisaj, trei căţeluşi au fost aruncaţi dintr-o maşină.

Doi tineri au aruncat căţeluşii, care se aflau într-un sac de rafie, apoi le-au lăsat câţiva pufuleţi şi, la final, i-au părăsit pe marginea drumului.

Acest eveniment nefericit putea fi evitat dacă ar fi apelat la serviciile gratuite de sterilizare.