Recent a apărut cea de a patra carte semnată de istoricul Daniel Bradea, intitulată „Tecuciul în vremea Ciumei Roșii (1945-1950)”, Volumul I.
Cartea este apărută la editura PIM din Iași în anul 2019, are 200 de pagini și prefață semnată de neobositul scriitor tecucean Ionel Necula.
Și pentru că am pomenit acest nume, din interesantă prefață consemnez frumoasele cuvinte „Seară de seară, când mierloiul din stejarul bătrân începe trilurile vesperale, telefonez unui ultim mohican, de nimeni cunoscut și recunoscut, să-l întreb unde a mai ajuns cu rescrierea cărții. Îmi spune, apoi mă predau odihnei, după ce aflu cât de sporitoare i-a fost ziua și cât au crescut pritocirile despre lumea altor veacuri.
Acest ultim mohican – de nimeni cunoscut și recunoscut -se numește Daniel Bradea”.
Foarte frumos și înțelept spus, o caracterizare scurtă şi sinceră. Daniel Bradea este proaspăt absolvent al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, masterand, a avut numeroase colaborări cu articole și studii pe teme de istorie locală în reviste de specialitate și literare. Este coautor al lucrării „Tecuci, un ținut cu vocația Unirii” , prima ediție apărută în anul 2018, cu reeditare în anul 2019.
Aceasta este cea de a patra carte a autorului, după „Tecuciul în anii Primului Război Mondial”, prima ediție în anul 2017 și ediţia a doua în acest an, „Tecuci, file de istorie” 2018 şi a II-a ediţie în 2019 și „Preoții tecuceni în timpul Primului Război Mondial”, apărută în anul 2019. Mai trebuie spus și faptul că în anul 2018, i s-a acordat Premiul „Ion T. Sion” din partea Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci pentru contribuțiile științifice aduse la cercetarea și promovarea istoriei locale prin publicarea lucrării „Tecuciul în anii Primului Război Mondial”.
Cartea de față, este structurată pe patru capitole bine distinse și anume:
– Capitolul I – Tecucenii sub cizma armatei sovietice;
– Capitolul II – Reforma agrară din anul 1945;
– Capitolul III – Foametea din anii 1946-1947;
– Capitolul IV – Măsurile luate de comuniști pentru lichidarea moșierilor.
Apreciem din toate punctele de vedere această nouă carte, un material care va sta cu siguranță la dispoziția tuturor interesați de istoria locurilor prin care trăim. De altfel, în introducere, autorul spune printre altele „Această carte este doar un prim pas spre o cercetare meticuloasă a documentelor de arhivă care să ducă la realizarea unei imagini cât mai fidele a celor 45 de ani de comunism pe aceste meleaguri”.
În final, nu pot decât să îl felicit pe autor pentru această nouă realizare și, îmi permit să adresez o întrebare retorică. Autorul, Daniel Bradea, așa cum am arătat la începutul materialului, este absolvent al facultății de Istorie, masterand. El nu a reușit însă să obțină un post nici în domeniu cultural al municipiului, nici o catedră de istorie la o școală, deși pregătirea în acest domeniu o are pe deplin.
Subsemnatul, prezent la majoritatea evenimentelor culturale locale, în afară de prezența la diferite activităţi a profesorilor Mihail Pohrib, Gabriela Pamfilie, Monica Precupanu sau Cezar Ungan, nu am prea văzut alți profesori de istorie implicați în viața cultural istorică a Tecuciului. Oare după terminarea orelor la școli și depunerea cataloagelor în cancelarii, activitatea acestora s-a terminat?
Iancu Aizic
Si cartea unde o gasim?