O seară cu adevărat încântătoare la Ateneul Tecuci

 

Sâmbătă, 1 februarie 2020, Ateneul a fost gazda unui spectacol mai puțin obișnuit pentru tecuceni. De aceea spunem din start că cei ce nu au venit, vor avea  ce regreta. 

Este vorba de recitalul oferit de profesorul Alexandru Anastasiu şi al său „Icon Arts Ensemble”, acum, la împlinirea a 15 ani de activitate. Trebuie specificat că acesta este de fapt un ingenios proiect cultural, realizat în anul 2003, la inițiativa a doi studenți îndrăgostiți de muzică, Diana și Sebastian Gheorghiu.

 Și astfel, am avut fericitul prilej de a urmări, pe scena Ateneului, pe tinerii Sara Merişca, Tudor Ciobanu, Cosmin Pavel Dumitriu și Patricia Neculai, cei care, conduși și îndrumați la cursuri dar și acum, pe scenă, de talentatul profesor Alexandu Anastasiu, au dat naștere unui concert cum nu s-a mai văzut la Tecuci.

I-am urmărit interpretând cu o mare bucurie, dar și cu mult profesionalism, piese de diferite genuri, rotindu-se fiecare pe la instrumente. Am făcut astfel cunoștință cu instrumente ca – marimbafon, vibrafon, cabasa, bongosuri, tamburină și cajon.

Așa cum am spus, în repertoriu au fost piese de genuri diferite și de diverși compozitori dar și piese compuse de profesorul  Anastasiu.

 Puținul public tecucean a apreciat și aplaudat îndelung, în final solicitând chiar și un Bis, oferit cu multă generozitate de talentații interpreți, elevi deocamdată dar și studenți în primul an cum este Patricia Neculai. De altfel, după spectacol, i-am spus acesteia că prin ea și talentatul Cosmin Pavel Dumitriu, renumele lui Ovidiu Lipan Țăndărică începe să se piardă, ei venind puternic din urmă.

După concertul avut de trupă la Bacău, trecând acum prin Tecuci, urmează orașele Ploiești, Sibiu, București, Pitești, Brașov și iar București. Nu putem decât să ne mândrim că apare și Tecuciul pe această selectă listă.

Felicitări trupei și, mai ales, Fundaţiei Pelin pentru această noutate la Tecuci!

 

Iancu Aizic

 

 

One thought on “O seară cu adevărat încântătoare la Ateneul Tecuci

  1. Unele persoane se dădeau de ceasul morții, zilele trecute, că vezi Doamne au loc manifestări culturale în ziua în care domniile lor au cenaclu. Vineri și sâmbătă, în Tecuci, au avut loc două evenimente culturale excepționale la care nu a fost văzut nici unul dintre cenacliștii revoltați. Și atunci, ne întrebăm, pentru ce mai faceți scandal?

Comments are closed.

You cannot copy content of this page