Frânturi din tumultoasa viaţă a lui Gheorghe Arhip

 

97 de ani. În slujba țării. Ani petrecuți în război, printre bombardiere, în tufișurile pădurii ori pe câmpul de luptă, neînțeles de un sistem comunist, rămas vertebral până la această frumoasă vârstă. Nu acceptă compromisuri și nu înțelege de ce se jefuiește țara de 30 de ani încoace

Gheorghe Arhip. Nume cunoscut în municipiul Tecuci, maior și veteran de război, iubitor de neam și țară, încă înalt și demn ca bradul, întro lume care deseori a vrut să-i încovoaie spatele după alte judecăți.

 Născut în 30 ianuarie 1923 la Matca, fost județ Tecuci, dar declarat și trecut în acte în data de 14 februarie, căci așa erau vremurile atunci, Gheorghe Arhip este crescut într-o familie formată din 8 frați (acum doar 4 sunt în viață). Pe când avea doar 16 ani, în 1939, îl vede și discută cu Regele Mihai care venise la Tecuci, ba chiar îi intonează „Trăiască Regeleˮ!

După aproape 18 ani, apare în ziar informația conform căreia se fac cursuri pentru Academia militară în Germania. Tânărul Gh. Arhip participă la Făgăraș, pentru a susține examen de admitere, fiind 5.290 de candidați pe 90 de locuri, și este admis. Timp de trei ani studiază în Germania. În anul 1944 revine în țară ca instructor la Școala militară de ofițeri de rezervă din Dorohoi: „Am instruit o promoție la termen redus, erau de toate categoriile sociale, popi, învățători, ș.a. După patru luni m-au trimis la Făgăraș, la Centrul de instrucție al infanteriei. Am fost comandant de pluton la Școala militară din Făgăraș, era în timpul războiului. Aveam atunci în subordine pe colonel Satache, tare l-am plăcut când am auzit că e din zona Tecuciului, de la Rotunda. Cu sărică de cioban și opinci ajunsese aici, l-am pus încheietor de pluton deoarece era de-al meu, din locurile nataleˮ.

Din Dorohoi este trimis câteva luni la Turnu Severin, la grăniceri, unde se apăra contra aviației inamice: „A fost distrus Turnu Severin, l-au bombardat pe 13 aprilie 1944, a fost prăpădul lumii. Era ajunul Paștelui, aviația americană a avut informații și s-a venit din insula Malta cu 800 bombardiere și 40 de vânătoare să înfrunte. Erau grupuri de câte 48, au armat 100 parașute luminoase, să vadă zona, terenul, că era întuneric înainte de ivirea zorilor și apoi s-a cutremurat pământul. Au făcut praf Turnu Severin. Au știut când pleacă cele cinci trenuri cu muniții și au oprit înaintarea rusească. Eu aveam 4 tunuri care nu băteau decât 5 km, cu efect asupra aviației de vânătoare. În acel bombardament au omorât 122 de români și un general neamțˮ.

Trimis pe câmpul de luptă, la război în Cehoslovacia

 În 25 decembrie 1944, Gheorghe Arhip este trimis pe front în Cehoslovacia deoarece nu avea stagiul militar: „Am ajuns în Cehoslovacia, unde am luptat până la 9 mai 1945, ziua victoriei. Am stat în bivuac, în pădurile din Praga și toată armata am avut fel și fel de prizonieri. Fiind rănit la braț și mână, am fost internat o lună la etajul 18 al Pensiunii Ela, acolo era spital de campanie. Au venit apoi rușii, ne-au verificat, au luat toate capturile de război, ne-au schimbat caii noștri zdraveni cu răpciugile lor și ne-au trimis în țară. Am mers pe jos din Cehoslovacia până la Craiova, 65 de zile de mers pe jos.  Numai noaptea mergeam deoarece ziua circulau ei cu capturile și trebuia să ne furișăm. Toată armata, vreo 360 de mii de ostași am venit pe jos atunciˮ.

Reîntoarcerea în țară

 „La două zile după ce am ajuns la Craiova, ne-am organizat și a venit toată Oltenia căci am defilat. A fost o paradă nemaipomenită. Toți ne-am adunat în jurul Craiovei și pe întreg cuprinsul ei s-a defilat, eu am fost pe lângă parcul Romanov. Am fost portdrapelul Regimentului Infanteriei și la defilare am deschis coloana. Străzile erau pline de flori, 20 de cm deasupra drumului erau numai flori presărate, nu pot uita emoțiile de atunci. De la Teatru Național până la Bibescu, se aducea omagiu ostașilor româniˮ.

Un timp, Gheorghe Arhip a stat în Craoiva, fiind detașat la comenduirea Pieței, apoi este trimis la frontiera Iugoslavă, fiind comandant de pluton. Acolo rămâne timp de șapte ani, până la început de an 1953. În acel timp realizează împreună cu colegii și un istoric al frontierei.

Dat afară din Armată de comuniști

„Așa cum i s-a interzis Regelui Mihai să părăsească și să nu mai viziteze țara, cam tot la fel am fost și eu pățit, dat afară din armată. Pe motiv că nu eram comunist. Prin 1952, după ce timp de două luni pregăteam ca instructor de luptă Regimentul 2 din Brăila, am fost dezarmat, mi-au luat pistolul și mi-au spus că în trei zile dacă nu găsesc servici mă trimit la canal. Generalul meu, care era brăilean mi-a găsit de lucru la uzinele Progresul din Brăila. Am făcut o școală de calificare de strungar și am rămas la secția de sculerie. Doar acolo eram vreo două mii din totalul de 17 mii angajați care făceam utilaje de construcții. Se făceau piese pentru compresoare, apoi pentru escavatoare, utilaje grele. Primul escavator a fost făcut la Brăilaˮ.

Din anul 1954 se stabilește și rămâne cetățean al Tecuciului

Venit la un iarmaroc moldovenesc în Tecuci, Gheorghe Arhip află că tocmai se deschide în oraș o Uzină de reparat tractoare, devenit mai apoi Centru mecanic, IMAIA, și în final Vitimas. Cere transferul de la Brăila către Tecuci. Nu i se aprobă deoarece nu se concepe că a furat meseria și vrea să o ducă la Tecuci, pe cererea formulată ca strungar la uzina tecuceană i se scrie „Nu suntem de acord cu cererea de transferˮ. Neavând încotro, dorind cu ardoare să fie pe plaiul natal, șterge acel Nu și se angajează la IMAIA, unde lucrează timp de 20 de ani. Inițial ca strungar, apoi ca maistru, întrucât a absolvit cursurile Școlii de maiștri în anul 1962 la Buzău.

În anul 1992, atunci când regelui Mihai i s-a permis vizita în țară, acesta a trimis o mașină pentru a-l purta dus-întors pe maiorul Gh. Arhip la București, pentru o nouă întrevedere de suflet.

Gheorghe Arhip a fost căsătorit cu o frumoasă și distinsă învățătoare, refugiată din Basarabia. Chiar dacă soția s-a stins în urmă cu 14 ani, acum e fericit pentru că e tată și bunic.

La acordarea pensiei, a fost nevoit să renunțe la cea acordată din cadrul muncii, în favoarea celei militare, primind 2.400 lei/lună. Mult, puțin, așa a considerat statul.

La frumoasă vârstă sărbătorită de curând, aflăm că Gheorghe Arhip încă parcurge pe bicicletă cei 9 km care ne despart de comuna Matca, unde lucrează pământul pe care îl deține. Bolile nu s-au atins de dânsul, iar de medicamente nici nu vrea să audă. Cel mai bun remediu este o vișinată micuță aplicată înainte de a servi masa de prânz.

Întrebat cum vede țărișoara aceasta, la venerabila vârstă de 97 de ani, răspunde: „România a fost o țară bogată, dar suntem înconjurați numai de hoți. Suntem slugile lumii întregi, toți caută să profite. Sunt 30 de ani de jafˮ.

 Ce-și dorește maiorul Arhip de ziua lui? Are nepoata care a terminat medicina și așteaptă să o vadă la cabinetul ei, aici acasă, la Tecuci. Și sănătate feciorului, Doru, că are nevoie. Atât.

În rest, nu există manifestare patriotică de unde să lipsească. Urmaș al tradițiilor străbune, maiorul este nelipsit de la evenimentele importante din țară, la Alba Iulia, București, Mărășești, ș.a., aducând mulțumiri celui care îl transportă cu autoturismul, Micșunel Condrache.

Ceea ce regretă dumnealui este faptul că nu i se dă ocazia, aici, pe plan local, să fie recunoscut, să fie lăsat să își exprime părerea la evenimentele istorice importante. Degeaba primește medalii și diplome de recunoștință din partea mai marilor, dacă în târgul tău nu ți se recunosc meritele.

O viață de om! Cu bucurii, tristeți, zbucium ori candoare.

 

One thought on “Frânturi din tumultoasa viaţă a lui Gheorghe Arhip

  1. Excepțional materialul. Sper să ne bucurați și pe viitor cu astfel de texte.

Comments are closed.