Suntem sfătuiţi să colectăm selectiv, dar îşi bat joc de munca noastră

 

Pliante, fluturaşi, saci de gunoi împărţiţi prin cartiere, spoturi publicitare, etc. Toate acestea reprezintă bani aruncaţi în vânt pentru a-i convinge pe locuitorii municipiului Tecuci să selecteze diferenţiat deşeurile menajere.

Până la urmă se dovedeşte faptul că totul e de faţadă. Apoi se aruncă în vina tecucenilor neputinţa administraţiei de a selecta deşeurile.

„Ieri am chemat firma… să ia de la mine o mare cantitate de peturi (mare mă refer la volum, că nu le-am putut presa foarte bine), cutii de la conserve si maculatură.

Am rămas şocată când am văzut că le-a aruncat la propriu în maşină, fără niciun fel de aranjare pe deşeuri. Răspunsul la nemulţumirea mea a fost: <Avem, doamnă, la sediu, persoane care le sortează>.

De cântărit şi de plătit contravaloarea lor (deşi nu făceau nici 10 lei toate, e foarte ieftin un kg de deşeuri) nici nu a adus vorba.

Dezamăgitor! Am fost sfătuită de un prieten să îmi văd de treabă şi să nu mai reciclez, că nu se merită”, ne-a scris, astăzi, o cititoare.

În concluzie, degeaba încearcă tecucenii cu simţ de răspundere să selecteze deşeurile, dacă municipalitatea colectează aceste deşeuri la grămadă.