Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galați a adoptat astăzi, 19 noiembrie, mai multe decizii referitoare la prevenirea răspândirii coronavirusului în localităţile gălăţene. Noile măsuri se impun după ce în mai multe localităţi a crescut incidenţa cazurilor la mia de locuitori.
Astfel, la nivelul județului Galați, activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se vor desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
În localităţile Corod (3,88) și Șendreni (3,88), începând de mâine sunt interzise: organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și/sau concerte; organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate.
Pentru localităţile Tudor Vladimirescu (2,74), Costache Negri (1,83) şi Piscu (1,68), activităţile enumerate mai sus sunt permise cu participarea până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6 – 23. Excepţie fac organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, activităţi care sunt interzise şi în aceste trei localităţi.
Măsurile stabilite astăzi se aplică pentru o perioadă de 14 zile.