Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare valabilă începând de astăzi, 20 noiembrie, ora 12, până mâine la ora 17.
În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp.
În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali. Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși temporar 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.
La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.