Contribuţia Cocuţei Conachi la Mica Unire prezentată de prof. Vasile Ghica – Video

 

Vineri, 22 ianuarie, la Biblioteca „Ştefan Petică” Tecuci a avut loc un Concurs de istorie pentru elevi, organizat cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, care s-a înfăptuit la 24 ianuarie 1859. Evenimentul, coordonat de prof. Vasile Ghica, s-a intitulat „Cocuța Conachi – Contribuția la Mica Unire”.

Au fost amintite evenimentele premergătoare şi contextul în care s-a realizat Mica Unire, aşa cum mai este cunoscută Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească.

„O parte din cele şapte puteri garante se gândesc să găsească o soluţie care să oprească avântul Rusiei spre gurile Dunării. Şi-au amintit de moldoveni şi de munteni că solicitau Unirea Principatelor. I-au chemat şi le-au promis: <Vă sprijinim să faceţi Unirea dar trebuie să facem întâi un test electoral>. Doreau să vadă dacă Unirea este dorinţa unui număr mic de boieri sau este dorinţa celor două popoare”, spune prof. Ghica.

În continuare, moderatorul aminteşte rolul Cocuţei Conachi în realizarea Unirii Principatelor.

„Am propus ca, graţie Cocuţei, Tecuciul să fie un oraş al Unirii Principatelor”, precizează, printre altele, Vasile Ghica.

Vă invităm să urmăriţi o înregistrare realizată vineri, 22 ianuarie 2021, de către Fundaţia Pelin Tecuci!