Alături de metaforele unei vieţi complexe şi complicate pe care artistul o trăieşte cotidian la cote maxime şi care primează ca preocupare, în creaţia lui Mircea Cojocaru florile ocupă un loc important, fiind subiecte de sine stătătoare, aşezate în vaze sau compuse în ambianţa unor elemente care le fac adevărate naturi statice.
Lirismul şi plasticitatea, latura exuberantă a fiinţei artistului, măiestria şi emoţia reţinută devin componente ale picturilor cu flori realizate într-un limbaj modern, gestual, dar subordonat unei vaste experienţe. Bunghişorii şi daliile, macii, liliacul şi crizantemele domină ca forme selectate din arealul floral oferit de panoplia diversă a naturii. Alb şi roşu, albastru-verzui şi verde, violet şi galben, lila cu irizări feerice tratate într-o variaţie ce permite artistului să jongleze cu frumuseţea diluţiilor coloristice de intensităţi diferite, evocă puterea impresionantă şi aproape impresionistă a contrastelor, dar şi delicateţea acordurilor cromatice de mare forţă expresivă.
Atrăgându-ne prin coloritul vivant, indiferent dacă expresia cromatică este dată de culorile reci sau calde ori de tonuri mai potolite, florile artistului sunt posesoarele liniştii sale lăuntrice. Tuşa are libertate şi în acelaşi timp control asupra figurativului. Spontaneitatea şi energia degajată de forme generează o naturaleţe a gestului artistic. Elementele sunt simple, expresive, au forţă cromatică, fiind supuse unei transfigurări ce emană un joc subtil al metamorfozei. Apropierea de subiectul său este una afectivă, cu reflexe în virtuţile de colorist, de rafinat mânuitor al penelului, al transparenţelor care condiţionează variaţiunile tonale creând senzaţii optice. Vazele şi coşurile suport, tratate ca structuri compacte din punct de vedere volumetric, reprezintă pata de culoare statică, axa verticală şi suportul ce conferă monumentalitate imaginii.
Configurările obiectelor completează imaginea florală ce contribuie, o dată în plus, la frumuseţea compoziţiei, fiind incluse cu precauţia celui care cunoaşte importanţa structurii bine articulate a desenului. Supuse reveriei, cu o implicare intuitivă şi cu forţa exerciţiului sintetic îndelungat, artistul surprinde esenţialul, îndrăznind câteodată să îşi apropie viziunea de zona abordării abstracte. Mircea Cojocaru face perceptibile pentru oricare vizitator şi admirator al florilor pictate, armonia şi echilibrul compoziţional ce se încriu în matca naturii sale reflexive.
Aşezarea structurilor florale în planul bidimensional evidenţiază orientarea spaţială a fiecărui element, fie că este vorba de simple flori sau corole şi frunze dispuse în vecinătatea unor alte elemente compoziţionale plasate în plan secundar, a căror proiecţie perspectivală guvernează registrul inferior al tabloului. Alăturate portretelor figurative şi esenţializate de natură feminină în care Mircea Cojocaru excelează prin curbele nudurilor stilizate brâncuşian, florile completează idea expoziţională numită „Femeile, Flori ale Primăverii” susţinută excelent de picturile cu portrete feminine integrate expoziţiei actuale.
Uneori, Pictorul lasă în spaţiul alb al tabloului să exalte coloritul formelor care doar vag amintesc de textura fizică a modelului vegetal. Însoţite câteodată de suporturi cu instrumentele de pictat ale artistului, florile, ori toate celelalte obiecte care aparţin etosului spaţial autohton, creează imagini de forţă plastică, prin delicate sugestii vizuale, calităţi remarcabile ale artistului.
Acesta dedică demersul său expoziţional de început de primăvară, în primul rând femeilor, dar şi iubitorilor de frumos de toate vârstele, concitadini pe care îi respectă şi îi onorează prin explozia de frumuseţe oferită cu generozitate în spaţiul oarecum convenţional al holului Casei de Cultură din Tecuci. Vizavi stă într-o aşteptare tăcută, goală, tristă, sala pe care toţi tecucenii o cunosc şi o respectă sub denumirea de Galeriile de Artă „Gheorghe Petraşcu”. Curând, sperăm să redevină locul întâlnirii iubitorilor de artă din Tecuci.
Prof. Radu Vladimir
